in

Dan Diaconescu prins cu minciuna, nu emite de la Vatican

“Afirmaţiile din mass-media din România conform cărora televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu ar fi obţinut licenţa de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o ‘biserică a Vaticanului’ şi rezidenţa în Vatican a lui Diaconescu însuşi sunt absolut false şi nefondate”, afirmă Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declaraţie trimisă Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti și citată de catholica.ro

Declaraţia reprezentantului Sfântului Scaun vine după afirmaţiile făcute de Dan Diaconescu cum că ar emite din Vatican, publicate pe larg de presa din România.

De remarcat este și faptul că în transmisiile pe care le face, Diaconescu face tot posibilul ca telespectatorii să creadă că studioul este la Vatican. Acesta și-a creat chiar și o adresa mail ”otvatican”.

Pr. Federico Lombardi arată, de asemenea, că “singurele transmisiuni tv difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican”, iar “rezidenţa în Statul Cetăţii Vaticanului este acordată numai unui număr foarte redus de persoane – ecleziastici sau laici – datorită serviciului lor pentru Sfântul Scaun sau Statul Cetăţii Vaticanului (cea mai mare parte a angajaţilor Sfântului Scaun şi ai Statului Cetăţii Vaticanului au rezidenţa pe teritoriul italian)”.

Directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun îndeamnă totodată “să nu se dea în niciun fel crezare afirmaţiilor dlui Diaconescu”.

OTV, postul de televiziune al lui Dan Diaconescu, a revenit pe micile ecrane, luni, 14 octombrie, după ce, la 23 ianuarie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licenţa pentru acest post din cauza amenzilor neachitate din ultimii ani. OTV emite în prezent pe frecvenţa italiană a unui mic post local, dar poate fi urmărit doar de telespectatorii de pe teritoriul Italiei şi de românii care au antene de satelit.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sărăcia împinge românii de la oraş la sat. 30.000 de români se instalează anual în mediul rural

Deputatul Aurelian Mihai cere la MAE situația încasărilor din ambasade și consulate