in

Criminalul nazist Erich Priebke a fost înhumat în cimitirul unei închisori din Italia

Criminalul nazist de război Erich Priebke, a cărui înmormântare a suscitat polemici în Italia, a fost înhumat în cimitirul unei închisori italiene, a anunţat joi cotidianul La Repubblica, care nu precizează unde anume este situată această închisoare.

„Trupul neînsufleţit al lui Priebke este un simplu cadavru, ci nu un simbol al nazismului„, adaugă cotidianul italian, precizând că pe crucea de lemn de la mormântul lui Priebke nu este scris niciun nume, nicio dată, ci doar un număr.

Priebke a fost condamnat pe viaţă pentru participare la masacrul de la Peşterile Ardeatine, unde 335 de civili, inclusiv 75 de evrei, au fost ucişi, în 1944, ca represalii faţă de un atac în cursul căruia au fost ucişi 33 de militari germani. Fostul căpitan SS trăia de aproximativ 15 ani în capitala italiană, sub arest la domiciliul unuia dintre avocaţii săi.

Avocatul a declarat că Priebke, care nu şi-a exprimat niciodată vreun regret în urma acestui masacru, a lăsat „un interviu scris şi o înregistrare video ca testament uman şi politic”.

Priebke a murit, pe 11 octombire, la vârsta de 100 de ani. Funeraliile sale au fost suspendate, deoarece nicio ţară nu a dorit să găzduiască pe teritoriul său mormântul acestuia, de teamă să nu devină un loc de reuniune pentru neonazişti. Avocatul său a anunţat, pe 19 octombrie, că a fost încheiat un acord pentru a i se oferi lui Priebke un mormânt în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

La Roma a început Festivalul internațional de film, în competiția oficială va fi prezentată și pelicula românească „Evadarea”

Magda Popeanu, prima româncă din Canada aleasă în funcția de consilier municipal