in

Interlopul Bercea Mondial, arestat pentru 29 de zile

Interlopul Bercea Mondial, faimos pentru legăturile sale cu persoane importante din politică şi justiţie, a fost arestat pentru 29 de zile. Autoproclamatul preşedinte al ţiganilor din România a fost cercetat pentru zeci de infracţiuni, dar nu a ajuns niciodată după gratii.

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. El este acuzat că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar din Drăgăneşti-Olt. „Nu m-a arestat toată ţara, m-au „arestat” fraţii mei şi mama mea. Nişte proşti!”, şi-a acuzat interlopul rudele.

Dosarul în care interlopul a fost arestat pentru tentativă de omor calificat este instrumentat de procurorul Eugen Iacobescu, de la Parchetul Olt. El a declarat că Bercea ar fi fost până acum protejat, dar anchetatorii au de data aceasta probe puternice împotriva lui. „Prin arestarea lui s-a tăiat subvenţia la mai multe persoane sus-puse”, a precizat Iacobescu.

119 dosare, nicio condamnare

Bercea Mondial a fost cercetat, pe rând, pentru evaziune fiscală, dare de mită, spălare de bani, înşelăciune, rambursări ilegale de TVA şi fals în acte. La rândul lor, fiii interlopului au fost şi ei în atenţia anchetatorilor olteni, pentru furt, distrugere, tâlhărie, tentativă de omor şi viol, acuzaţii rămase şi ele fără urmări. Un bilanţ prezentat în noiembrie 2010 arăta că Sandu Anghel şi membrii familiei sale fuseseră cercetaţi, în ultimii cinci ani, în 119 dosare penale.

Bercea Mondial este unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din judeţul Olt. Acesta deţine un întreg imperiu imobiliar în Slatina. Cunoscut şi „rege al banilor din Slatina”, Bercea a făcut avere din vânzarea fierului vechi, din camătă, dar şi din comerţul cu maşini de lux, zeci de case, restaurante, dar şi magazine. Majoritatea imobilelor au fost ridicate fără autorizaţie de construcţie, interlopul având în prezent nu mai puţin de 30 de procese cu municipalitatea pentru construcţiile ilegale.

Caracatiţa din jurul lui Bercea

Personaj controversat în Oltenia, Bercea a dezvoltat relaţii cu personaje- cheie din justiţie, politică şi administraţie şi nu s-a sfiit să se laude cu acestea ori de câte ori a avut ocazia. A reuşit să se înrudească mai întâi cu Theodor Stolojan, care este naşul unuia dintre fiii săi. A venit apoi rândul lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, care a botezat-o anul trecut, în ianuarie, pe una dintre nepoatele lui Sandu Anghel. Acesta s-a apropiat chiar de Traian şi Maria Băsescu în campanie, când i-a oferit primei doamne un medalion de aur, pe care i l-a aşezat personal la gât.

Procurorul Eugen Iacobescu a precizat că ancheta nu se va rezuma la acuzaţiile de tentativă de omor aduse lui Sandu Anghel. „Vorbim despre o caracatiţă în jurul lui Bercea”, a spus Iacobescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Moartea copiilor romi: Alemanno, acuzat de omor prin imprudenţă

Azi e Sf. Valentin românesc: Obiceiuri de Dragobete