in

România a ajuns la 1 milion de persoane vaccinate împotriva COVID-19. Cîţu: «Suntem în top în Europa»

România a atins miercuri un prag important în campania de vaccinare. O femeie de 86 de ani a devenit persoana cu numărul un milion care primește o doză de ser anti-Covid.
Premierul Cîțu și coordonatorul campaniei, medicul Valeriu Gheorghiță, au mers la Spitalul Universitar pentru a marca momentul.

„Am ajuns la persoana vaccinată cu numărul 1 milion. Ținta era să avem un milion până la finalul lui martie, dar am mers mai repede. În martie vom primi 6 milioane de doze, iar procesul de vaccinare va fi accelerat. Vom avea 10,4 milioane de vaccinați în septembrie. Suntem în top în Europa din acest punct de vedere”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Potrivit acestuia, în luna martie vor ajunge în țară încă 2,6 milioane de doze de vaccin.
Peste un milion de persoane, cuprinse în etapa a doua a campaniei de vaccinare, și-au făcut cont pe platformă și vor avea prioritate la programare.
Asta înseamnă că imunizarea populatiei generale ar putea începe, cel mai devreme, abia în a doua jumătate a lunii aprilie.

Campania de vaccinare în România a început în 27 decembrie, în prima etapă fiind inclus personalul din spitale. În etapa a doua, care a început în 15 ianuarie, sunt incluse persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, și angajații din domenii esențiale.

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID a informat, marţi seara, că de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.603.179 de doze unui număr de 983.997 de persoane, dintre care 364.814 cu o doză, iar 619.183 – şi cu doza a doua.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 5.587 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, tânără de 25 de ani, a scăpat de partenerul care o bătea sunând la 112 cu pretextul că vrea să comande pizza

medic italian

A tratat zi şi noapte bolnavi Covid în iadul din Lombardia, iar acum este şomer: «Într-un an am pierdut zece kilograme, nu mai dorm noaptea»