in

Mita, lege nescrisă în şcolile româneşti

Scandalul de la o şcoală din Bucureşti declanşat după apariţia unui filmuleţ în care o învăţătoare le cere bani părinţilor pentru cadouri de Crăciun scoate la iveală nereguli în mai multe instituţii de învăţământ. Atât în Bucureşti, cât şi în multe şcoli din ţară părinţii şi-au făcut curaj şi au început să reclame la poliţie, dar şi la inspectoratele şcolare abuzuri ale dascălilor.

Elevii susţin că li se cer bani pentru a li se motiva absențele

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a demarat anchete la Şcoala Generală Sfântul Andrei, la Liceul Teoretic Nicolae Iorga şi la Colegiul Economic Costin Kiriţescu. ISMB a primit mai multe plângeri de la părinţii care au spus că profesorii le-au cerut bani pentru materiale didactice şi cadouri.

O dirigintă de la Colegiul Economic Costin Kirițescu din Bucureşti este acuzată că cere bani pentru schimbarea băncilor sau pentru lucrări de renovare a școlii. În înregistrare apare diriginta care le solicită bani pentru dotarea cu bănci noi, iar elevii spun că mai au doar doi ani de școală și nu intenționează să investească acești bani. Diriginta este acuzată că îi șantajează pe elevi: „Nu dați bani de bănci, aduc toate jegurile și vă așez în ele”. Elevii susțin că li se cer bani pentru a li se motiva absențele, pentru a nu avea nota scăzută la purtare. În plus, sumele cerute pentru fondul clasei sunt de 60 de lei pe an.

Un alt caz a fost sesizat la Secţia 6 Poliţie din Capitală. Tatăl unui copil care învaţă la Şcoala Centrală din Bucureşti a depus o plângere pe numele unei învăţătoare, în care a reclamat că elevii pedepsiţi sunt puşi să dea cu capul în perete, iar pe de altă parte, că elevii sunt obligaţi să plătească taxe pentru a merge la concursuri.

Părintele s-a prezentat la o secţie de poliţie şi le-a spus poliţiştilor că învăţătoarea a amenajat în clasă un loc la perete unde copiii pedepsiţi sunt umiliţi, fiind puşi să dea cu capul. Bărbatul a precizat că cel puţin doi elevi au fost puşi în această situaţie, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei.

Nereguli în toată ţara

Părinții mai multor elevi ai Colegiului Național “Ștefan Velovan” din Craiova au depus plângeri la Inspectoratul Şcolar judeţean Dolj, la Ministerul Educației, la Poliție. Ei susţin că directorul instituției de învățământ, care este și profesor de religie, are un comportament abuziv, foloseşte limbaj violent si îi obligă să strângă bani pentru cadouri.

De asemenea, acuzaţii grave s-au adus la adresa profesorului de sport de la un liceu din Paşcani, Petrică Angheluș. Tatăl unei eleve spune că bărbatul i-a cerut bani ca să îi motiveze absenţele copilei, deşi aceasta este bolnavă şi a lipsit pentru că a urmat un tratament. În plus, părinţii sunt revoltaţi pentru că profesorul, care este şi diriginte, le vorbeşte foarte urât copiilor.

Dovadă stă o înregistrare făcută de elevi în clasă. În înregistrare se aude cum profesorul îi jignește pe elevii de la clasa la care chiar el este diriginte. Mai grav, însă, este faptul că în fața elevilor cadrul didactic a jignit și o colegă de catedră. Pus în fața probelor, profesorul de sport a recunoscut greșeala, însă a negat acuzațiile conform cărora ar fi cerut și bani de la părinții elevilor pentru motivarea absențelor.

Atitudinea scandaloasă a unui dascăl

„Ori sunteţi săraci, ori nesimţiţi!” Învăţătoarea Dana Blându, cea care şi-a permis să vorbească în aceşti termeni cu părinţii unor elevi, nemulţumită de darurile pentru Crăciun, a dat startul actualului scandal din învăţământ.

„O cafea din aia şi o ciocolată daţi? Nu… Eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi... Ca şi clasă. Cum o să te poţi duce, mă, la bibliotecară şi la secretară cu o cafea şi o ciocolată? Moşu-i generos, fratele meu! La şcoala 11 ăia dau câte 100 de euro de Crăciun. 100 pentru profesori, 100 pentru învăţătoare. La şcoala 5 dau tot 100, la Goethe dau 300 de euro”.

În astfel de termeni s-au purtat discuţiile dintre învăţătoarea Blându şi părinţi înainte de sărbatori. Mai mult, dascălul se plânge şi soţului. „Vai de capul meu! Mariane, nici când aveam clasă de ţigani nu aveam aşa cadouri. Îmi adaptez limbajul faţă de nivelul vostru. Nu-i normal să văd unde e mintea voastră? Să mă ridic sau să mă cobor.”

Aroganţa şi dispreţul afişat de învăţătoarea Dana Blându au forîat autorităţile să pornească două anchete. De una s-a ocupat Inspectoratul Şcolar şi s-a soldat cu concedierea învăţătoarei. Şcoala a decis şi sesizarea Parchetului în cazul învăţătoarei, pentru aspecte penale care ar fi fost săvârşite de Dana Blându, anchetatorii urmând să stabilească dacă aceasta a primit în acest fel foloase necuvenite. Conform legii, în România primirea de foloase necuvenite este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Forța Civică deschide lista candidaților pentru europarlamentare și pentru românii din străinătate

Românii muncesc pentru taxe și mâncare, 90% din venituri sunt folosite pentru traiul zilnic