in

Ciclonul Cleopatra în Sardegna: bătrână ucisă de viitură, îngrijitoare româncă anchetată pentru că ar fi abandonat-o

Ilenia R., de 28 de ani, îngrijitoarea româncă care o asista pe Anna Ragnedda, de 84 de ani, una dintre femeile moarte pe timpul inundaţiilor din noiembrie 2013 la Olbia, a fost interogată de procurorul Domenico Fiordalisi. Românca este anchetată pentru omor din culpă şi abandon de persoană infirmă.

Ea a explicat magistratului, în prezenţa avocatului său, ce s-a întâmplat în acele dramatice ore ale zilei de 18 noiembrie 2013. Anna Ragnedda, de 84 de ani, era la pat şi se deplasa prin casă, la parter, numai cu scaunul cu rotile. Când ciclonul Cleopatra a întunecat cerul din Olbia, după 24 de ore de ploaie neîntreruptă, Ilenia a sunat-o pe celular pe una dintre fiicele femeii. Care, odată ajunsă în locuinţă, a spus îngrijitoarei că era cazul să semnaleze situaţia de pericol la Protecţia Civilă, având în vedere că în apartament apa ajunsese deja până la genunchi.


Apoi apa a continuat să crească foarte rapid, îngrijitoarea a strigat îndelung, iar când apa i-a ajuns la gât, a abandonat casa. Fiicele femeii au cerut cu disperare că se facă lumină asupra motivului pentru care nimeni nu i-a acordat ajutor mamei lor.

Olbia, mărturii din infern. „Am crezut că se despică pământul în două”

Potrivit olbianova.it, una din fiicele femeii a declarat că vinovată este îngrijitoarea româncă. „Mama putea să fie salvată. A fost abandonată complet şi de îngrijitoare, care în plus ne-a cerut o despăgubire de 20.000 de euro pentru că şi-a pierdut bunurile. Ea şi logodnicul ei mi-au dat zeci de telefoane, chiar şi în ziua înmormântării. (…)

În ziua de 18 noiembrie am primit două telefoane de la îngrijitoare, unul la 17. 20 şi al doilea după 15 minute. În acest timp mama putea fi salvată. Putea fi dusă la etajul superior. Îngrijitoarea susține că a făcut tot posibilul să o salveze, însă mama a murit în pat, cu spatele ridicat, în poziţia în care stătea în mod normal în timpul zilei. Nimeni nu a ajutat-o, altfel am fi găsit-o pe jos, către ieşire, pe scări. A fost abandonată şi trebuie făcută lumină asupra întâmplării „.

Viorel și Marinică au înfruntat apele, doi români eroi la Olbia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România a cerut Suediei să interzică cerșetoria

Româncă ameninţată de camorrişti: „Dă-ţi demisia”