in

Fratele preşedintelui Băsescu, şantajat de rudele lui Bercea Mondial

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu i-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pe ginerele şi fiica lui Sandu Anghel alias Bercea Mondial, pentru şantaj. Rudele lui Bercea, l-ar fi ameninţat pe fratele şefului statului că, dacă nu le plăteşte 280.000 de euro, vor face publice informaţii despre presupusa implicare a acestuia în fapte de corupţie.

Familia interlopului Florin Anghel, zis Bercea Mondial, l-a ameninţat şi şantajat pe Mircea Băsescu şi în urmă cu mai multe luni. Fie îi cereau bani, fie influenţă pentru a-l elibera pe Bercea Mondial din închisoare, potrivit avocatului lui Mircea Băsescu.

În cele din urmă, fratele preşedintelui Traian Băsescu a mers la Parchetul din Constanţa şi a depus un denunţ, însă procurorul de caz a considerat atunci că nu existau motive întemeiate să se simtă ameninţat şi şantajat şi a decis să nu înceapă urmărirea penală.

Acum, susţine Mircea Băsescu, istoria s-a repetat, dar de această dată a mers direct la DNA pentru a face o sesizare şi a cere organizarea unui flagrant, care a avut loc vineri, 30 mai. Procurorii au montat aparatura necesară pentru a-i prinde pe copiii lui Bercea Mondial, iar ginerele său a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce fiica şi un fiu minor al interlopului sunt cercetaţi sub control judiciar.

La dosarul deschis de DNA există înregistrarea momentului când Mircea Băsescu i-a înmânat fiicei lui Bercea Mondialul, Izaura Anghel, suma de 10.000 de euro, dar şi ambianţe înregistrate în maşina cu care fiii interlopului veniseră la Constanţa şi în care au mers împreună cu Mircea Băsescu de acasă de la acesta până la sediul firmei.

Deşi Mircea Băsescu spune că a fost şantajat şi ameninţat, familia lui Bercea Mondial susţine că nu au făcut decât să ceară înapoi banii pe care Mircea Băsescu i-a primit pentru a-l ajuta pe Bercea şi pe unul dintre fiii săi să iasă din închisoare. 600.000 de euro ar fi plătit familia Anghel, din care 300.000 ar fi urmat să ajungă „la Traian” (Traian Băsesci – nr.) şi 300.000 la Mircea Băsescu. Oamenii spun că, după condamnarea definitivă a lui Bercea Mondial au primit înapoi aproximativ 315.000 de euro, dar acum aşteaptă şi restul de 285.000.

Bărbatul care i-ar fi cerut bani lui Mircea Băsescu, fratele președintelui, pentru a nu divulga informaţii compromiţătoare la adresa lui este chiar finul său, ginerele lui Bercea Mondial. Povestea celor două familii a început acum patru ani, când fratele preşedintelui, Mircea Băsescu şi soţia lui, Doina, se înrudeau cu neamul Bercea Mondial. Cei doi au botezat-o cu mare fast la Constantă pe nepoata lui Bercea, Renate-Doina.

Bercea, nouă ani după gratii

Interlopul Sandu Anghel, zis si Bercea Mondial, a fost condamnat definitiv la închisoare pentru tentativă de omor. El va sta 8 ani și 9 luni la închisoare deoarece și-a înjunghiat un nepot, Ionuț Anghel, cunoscut sub numele Mercedes. Interlopul mai este cercetat în alte șase dosare penale, iar în ultimii 5 ani, familia sa a fost cercetată în 120 de dosare penale.

Bercea Mondial este unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din judeţul Olt. A fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope. În urmă cu câţiva ani, interlopul a fost cercetat pentru evaziune fiscală. În ciuda dosarului amănunţit realizat de Finanţele Publice, procurorii nu s-au lăsat convinşi şi nu au început urmărirea penală.

Numele lui Mircea Băsescu, vehiculat în mai multe scandaluri de presă

Numele omului de afaceri Mircea Băsescu a fost de mai multe ori vehiculat de presa ultimilor ani. Au fost în prim-plan atât afacerile sale controversate, cât şi relaţia de rudenie care îl leagă de familia interlopului Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial.

Acum patru ani, presa relata pe larg despre decizia fratelui preşedintelui Traian Băsescu şi a soţiei acestuia de a deveni naşii de botez ai nepoatei interlopului Bercea Mondial. Omul de afaceri a susţinut că a acceptat să fie naş la insistenţele lui Sandu Anghel, deşi nu îl cunoştea foarte bine la acea vreme.

Un an mai târziu, în presă apăreau informaţii, neconfirmate oficial, legate de faptul că Bercea Mondial ar fi recunoscut, într-o discuţie la telefon, că i-a oferit lui Mircea Băsescu 300.000 de euro pentru ca acesta să intervină într-un dosar de-al său. Anchetatorii ar fi fost cei care ar fi furnizat informaţiile ziariştilor. Însă procurorul care instrumenta cazul a dezminţit toate detaliile din presă.

Ulterior, fratele preăedinteluiacesta a fost anchetat pentru că a făcut publice informaţii din dosar. Nu a fost însă prima dată când numele lui Mircea Băsescu a fost invocat în legătură cu dosare penale. În 2011, el apare în interceptările din dosarul evaziunii din Portul Constanţa. Într-o discuţie, omul de afaceri i se plânge unuia dintre inculpaţii din dosar – fostul secretar de stat din Ministerul de Interne, Laurenţiu Mironescu – de faptul că nu se poate fura.

Un an mai târziu, numele fratelui preşedintelui apare într-un dosar instrumentat de DIICOT Braşov, în care Sorin Blejnar, fost şef al ANAF, este acuzat de evaziune fiscală în afaceri cu petrol. Tot într-o convorbire telefonică, Mircea Băsescu se interesa despre soarta unui prieten.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

BREAKING NEWS: Dan Diaconescu intră la guvernare, Simona Man preia ministerul diasporei: „Îi vom aduce pe români acasă”

Federica Mogherini la Bucureşti, laude pentru românii din Italia: „Contribuie la dezvoltarea țării”