in

Europarlamentarul Victor Negrescu: “Eu sunt SINGURUL reprezentant al diasporei româneşti în Parlamentul European”

Victor Negrescu, ales pe listele PSD, are 28 de ani şi este cel mai tânăr europarlamentar român. El promite că va fi reprezentantul diasporei româneşti la Bruxelles. „Am trăit 9 ani în străinătate, în Belgia şi Franţa şi sunt în consecinţă singurul reprezentant al diasporei româneşti în Parlamentul European. Diaspora românească din Italia este cea mai importantă şi trebuie să fie tratată pe măsura importanţei şi forţei sale.”

„Împreună cu Reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României din Italia voi facilita creşterea economică dintre România şi Italia, voi sprijini investiţiile în România prin creşterea transparenţei birocratice şi voi lupta ca interesele companiilor şi muncitorilor români din Italia să fie protejate”, a declarat europarlamentarul.

Victor Negrescu este Doctor în Ştiinţe Politice la SNSPA, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, deţine un MBA în cadrul ASE şi CNAM Paris, un Master în Afaceri Europene şi Internaţionale în cadrul IEP Grenoble şi Universitatea Pierre Mendes France şi o licenţă în ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

În data de 6 iunie, aflat în vizită la Roma, europarlamentarul român Victor Negrescu a făcut o vizită la sediul CCIRO Italia, unde s-a întâlnit cu preşedintele organizaţiei, Eugen Terteleac, şi preşedintele Confartigianato Roma, Mauro Mannocchi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Liceenii de nota 10 nu rămân în țară. ”Merg la Bristol…acolo profesorii sunt mai apropiați de studenți…”

Deputatul Aurelian Mihai, proiect de lege susținut de 43 de parlamentari. „Cerem organizarea Congresului și a Consiliului Românilor de Pretutindeni”