in

Gabriella Pascaru Bisi din Olbia a creat brandul “Romania mon amour”

Gabriella Pascaru Bisi este creatoarea brandului cultural „Romania Mon Amour”, manifestare care anul acesta va ajunge la ce-a de a doua ediţie şi care va participa în România la „Gala societăţii civile”. Românca şi-a propus ca prin intermediul firmei sale de publicitate să schimbe cu desăvârşire imaginea României. Un alt proiect la care lucrează, va da o nouă infăţişare turismului şi se va adresa, în special, clienţilor de top.

Românca are 44 de ani, este originară din Topliţa, judeţul Harghita iar în prezent locuieşte la Olbia, în Sardinia. A ajuns în Italia la puţin timp după terminarea Conservatorului, în 1993, moment pe care şi-l aminteşte foarte bine.

„La acea vreme, Italia mi-a dat impresia că este o ţară a tuturor posibilităţilor, mai ales din punct de vedere profesional. O vedeam ca pe un soi de paradis, mai ales că veneam dintr-o societate, imediat după revoluţie, după căderea comunismului, care nu dădea semne de schimbare, mai ales a mentalităţii. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult de atunci. Tot atunci, Italia avea altă imagine despre români şi despre România, o imagine oricum mai pozitivă. Astăzi lucrurile s-au schimbat şi de când am revenit în Italia, una dintre ideile mele fixe a fost să arăt faţa frumoasă a noastră şi valoarea culturii româneşti.”

Parteneriat cu Fiat

Pentru o perioadă, din 1997 şi până în anul 2006, Gabriella Pascaru s-a reîntors în România şi a pus bazele unei agenţii de publicitare, care a avut în lista lungă de clienţi, companii şi persoane renumite. Satisfacţiile pe care le-a avut au fost foarte mari dar recunoaşte că a existat şi mult sacrificiu. „Companii precum Oriflame sau persoane publice cum ar fi Monica Tatoiu s-au numărat printre clienţii agenţiei mele. Nu au lipsit campanii de publicitate pentru instituţii de stat sau ambasade, cum au fost cele ale Braziliei şi Peru. A fost enorm de multă muncă şi multe sacrificii. Vacanţele sau weekendurile nu prea au existat, era o muncă continuă.

Intr-un an mi s-a întâmplat să nu am timp nici măcar de cumpărăturile sau pregătirile de Crăciun. Am avut şi parteneri italieni, printre care, cu mare satisfacţie, pot menţiona grupul FIAT. Agenţia a primit în acea perioadă multe diplome de excelenţă, din partea multor instituţii.”

Familia pe primul loc

In 2006 românca se hotărăşte să pună familia pe primul plan şi se căsătoreşte, pleacă din ţară, dar înainte de a reîntoarce în Italia, petrece doi ani în Elveţia. „Vine un moment în care trebuie să pui familia pe primul loc. M-am căsătorit cu un cetăţean italian şi ne-am transferat în Elveţia. Soţul meu este specialist în telecomunicaţii dar primise propunerea de a lucra ca director de producţie şi calitate din cadrul unei societăţi renumite. Am stat aproape doi ani în Ţara Cantoanelor, pentru ca mai apoi, să ne stabilim definitiv în Sardinia.”

In 2009 Gabriella Pascaru Bisi, odată stabilită în Sardinia, la Olbia, revine la domeniul care i-a adus cele mai multe satisfacţii, cel de publicitate. Infiinţează agenţia ei de publicitate, Tycoon Comunication, dar de această dată adaugă unele servicii şi contacte în plus. Multe inovaţii, management nou şi parcă mai multă pasiune.

„Agenţia pe care am înfiinţat-o din 2009 se ocupă nu doar de publicitate, ci şi de organizare de evenimente, spectacole, creaţii publicitare, înfiinţarea de companii noi, website-uri de înaltă ţinută grafică. Cea mai mare noutate o constituie crearea unui departament, a unui „team buiding” inovativ, care se adresează promovării şi dezvoltării din toate domeniile şi are ca target companiile multinaţionale străine, care doresc să testeze şi să se dezvolte pe piaţa italiană.

De sesiunile de comunicare, mă ocup eu, în timp ce sesiunile de specialitate sunt susţinute de către specialişti din toate domeniile cu care noi încheiem contarcte de colaborare. Echipele cu care lucrăm, denumite „coach” sunt din SUA, Spania şi România.”

“Romania Mon Amour”

Satisfacţia cea mai mare a româncei rămâne însă crearea brandului cultural „Romania Mon Amour”. Intre 22 şi 25 iulie 2010 la sediul Muzeului Arheologic din Olbia (Sardinia) a avut loc prima ediţie a evenimentului intitulat „Romania, dragostea mea” (Romania, mon amour). Organizat de Executive Events şi firma Gabriellei, „Tycoon Comunication”, evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul Ambasadei României din Italia şi al Primăriei din Olbia.

Evenimentul a avut şi un corespondent în România, întrucât în decembrie „Romania Mon Amour” a fost „transferat” la Bucureşti cu titlul ”Sardegna en su coru” ( „Sardinia în inimă”).

„Romania mon amour” este primul proiect cultural public şi privat între România şi Italia, derulat la iniţiativa româncei, care are ca scop introducerea unor noi metode de comunicare transfrontalieră, în vederea promovării moştenirii culturale a celor două ţări. Pe parcursul celor trei zile, cât a durat evenimentul, au avut loc expoziţii de fotografie şi pictură semnate de artişti români, expoziţii de fotografie interbelică sau expoziţii de costume populare româneşti din diferite zone geografice ale României.

„In programul evenimentului am avut nişte manifestări absolut deosebite şi unice totodată. A fost o prezentare culturală bilaterală dintre România şi Italia în decursul istoriei, o prezentare a Culturii Cucuteni Trypillya, leagănul Europei, expoziţii de porţelan pictat manual „Wagner Arte Frumoase şi Poveşti”, expoziţie de fotografie Nicolae Cosniceru, concert extraordinar al Conferenţiar Universitar Dr. Oana Lianu, denumită şi „Prinţesa Naiului” de la Universitatea din Oradea, expoziţie de pictură, Ana Petrovici-Popescu.

Nu l-am uitat pe marele nostru poet naţional Mihai Eminescu în cinstea căruia a fost suţinut un recital de către jurnalista şi scriitoarea Marella Giovannelli din Olbia. Nu au lipsit mostrele de ceramică de Horezu cu maeştrii ceramişti Nicoleta şi Laurenţiu Pietraru precum şi o mostră de fotografie interbelică. Au fost evocate prezenţe ale românilor celebri în Italia de-a lungul timpului. Nu putea lipsi  o expoziţie de costume populare româneşti din diferite zone geografice a României. Am încercat să cuprindem cât mai multe aspecte ale culturii româneşti, ale tradiţiilor şi valorilor naţionale.”

A doua ediţie

In 2011, Gabriella pregăteşte ce-a de-a doua ediţie, care va avea loc la sfârşitul lunii iunie, dar de acestă dată, la Cagliari. A intrat deasemenea în cadrul concursului „Gala societăţii civile”.

„Ne-am înscris la acest concurs, în cadrul secţiunii „Artă şi cultură” în această sectiune pot fi inscrise printre altele proiecte care au ca scop şi rezultate prezentarea, promovarea, conservarea şii protejarea patrimoniului cultural, campanii de conştientizare asupra resurselor şi patrimoniului cultural, proiecte pentru promovarea spiritului românesc, a tradiţiilor şi obiceiurilor sau cutumelor specifice românesti, de valorificare a patrimoniului turistic si de reprezentare a identitatii si valorii culturale.
Este exact ceea ce am pregătit şi sper să fim premiaţi. Prin prima ediţie a „Romaniei Mon Amour” am reuşit în primul rând să atingem curiozitatea celor care nu cunoşteau nimic despre adevărata Românie.
In permanenţă primim e-mailuri prin care ni se solicită să organizăm serate de prezentare, filme româneşti şi ne sunt solicitate nominative de arheologi şi istorici români. Referitor la comunitatea românească, nu numai din Sardegna, am perceput bucurie, mândrie şi solicitarea de a duce „Romania Mon Amour” atat în restul Italiei (Veneto şi Sicilia) cât şi de a duce o ediţie în Statele Unite. Totodată am observat o schimbare de atitudine, în bine, a cetăţenilor din insulă faţă comunitatea romanească.”

Turism de top

Un alt proiect ambiţios al româncei este înfiinţarea unei agenţii de turism care să iasă din tiparele agenţiilor obişnuite. Serviciile se adresează clientelei „top premium”. „Ne vom adresa în primul rând cunoscătorilor, a amatorilor de istorie, de arheologie, de gastronomie şi enologie. Vom apela la resursele existente în Sardegna, la potenţialul arheologic mai puţin vizitat, la varietatea gastronomică şi enologică a insulei.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Video/ Mădălina Felea din Milano, finalistă la “Românii au talent”

Sicilia/ Italianul care şi-a ucis soţia româncă a primit 16 ani de închisoare