in

Silvia Gobej pregăteşte înfrăţirea culturală dintre Perugia şi Timişoara

O timişoreancă rezidentă la Perugia este iniţiatoarea unui proiect de înfrăţire culturală, denumit „Alter Ego”, menit să reunească studenţii şi profesorii din centrele universitare ale Timişoarei şi Perugiei. Proiectul a fost apreciat şi de către primăria din Perugia. Deja primele rezultate au apărut, bănăţenii primind mii de cărţi în limba italiană.

Silvia Gobej este originară de lângă Timişoara şi locuieşte împreună cu soţul la Perugia, de mai bine de opt ani. Este înscrisă la Camera de Comerţ din Perugia ca traducător şi interpret. A absolvit cursurile universitare la Universitatea de Vest iar la Perugia colaborează cu Universitatea per Străini (Universita’ per stranieri).

Silvia a cunoscut problemele cu care se confruntă majoritatea românilor care vin în Italia, în special cele legate de munca la negru, lipsa documentelor şi mai ales imposibilitatea de a fi alături de copii.

„Imediat după ce am ajuns în Italia am găsit de lucru. Am lucrat cinci ani în acelaşi loc, dar patru ani fără contract de muncă, la negru. Trebuie să recunosc că cei patru ani de muncă la negru au atârnat greu pentru mine şi soţul meu. Imposibilitatea de a aduce copiii alături de noi, lipsa drepturilor ca muncitor şi aici mă refer la zile libere, orar de lucru normal, drepturi salariale adecvate. A fost o perioadă grea, ca un fel de încercare, peste care am trecut în final foarte bine.”

Studentă la Perugia

Silvia se înscrie în 2007 la facultatea de litere, secţia latină/italiană, şi din acel moment se implică în diferite proiecte universitare.

„După înscrierea la facultate am intrat în contact cu atmosfera universitară şi am cunoscut tineri români care studiau limba italiană cu mare pasiune. Am rămas impresionată de nivelul cultural a colegilor mei, de dorinţa şi setea lor de cunoaştere. Am realizat că acesta este un ambient demn de a fi cunoscut în Italia, acolo unde puţini ştiu cât înseamnă limba italiană pentru studenţii români.

Norocul meu a fost că la Perugia există Università per Stranieri care oferă burse de studiu în fiecare an, pentru studenţi de limba italiană din Timişoara. Există un acord de schimb la nivel de studenţi şi personal didactic între oraşele noastre. Am discutat cu profesorul Norberto Cacciaglia, directorul Departamnetului de Cultură Comparată din cadrul universităţii, care a efectuat câteva vizite în România şi care a rămas prtofund impresionat. El a fost unul dintre cei care ulterior m-au ajutat în realizarea proiectului de înfrăţire culturală.”

Donaţie de cărţi

Ideea unei înfrăţiri culturale dintre cele două universităţi s-a concretizat prin proiectul „Alter Ego”. Silvia Gobej, alături de profesorul italian, au reuşit să transporte un număr impresionant de cărţi în limba italiană, care şi-au găsit locul în diferite biblioteci.

„Datorită profesorului Cacciaglia, ideea mea de a pregăti înfrăţirea culturală dintre cele două centre universitare, cu un proiect care să unească tinerii, a putut deveni realitate. Proiectul l-am denunit „Alter Ego” şi a constat în trmiterea de cărţi în limba italiană, cărţi donate de către studenţii italieni, elevi către bibliotecile din Timişoara. Pentru că proiectul a fost sprijinit cu entuziasm de primăria şi provincia Perugia, şcolile au răspuns din plin fiecare, în mod surprinzător. Am reuşit să adunăm trei paleţi de cărţi, pe care i-am denumit sugestiv „trei metri cubi de cultură”, împreună cu felicitările tuturor pentru iniţiativă. Fiecare în timpul liber şi fără să cerem un ban nimănui.

Au răspuns îndemnului meu şi al profesorului perugin, care predă şi la unicul Master de Italiană din România, Civiltà italiana e cultura europea, mulţi intelectuali, elevi şi studenţi din regiunea Umbria. Fiecare a dăruit cel puţin un volum din biblioteca personală, în cadrul unei donaţii care are drept principali beneficiari mulţi studenţi şi elevi.

O parte din volumele trimise au ajuns în biblioteca colegiilor Jean Louis Calderon şi Francesco Saverio Nitti din Timişoara, la Liceul „Iulia Hasdeu” din Lugoj, la Liceul „Vasile Goldiş” din Arad şi la alte două licee din Hunedoara şi Deva. Ideea a fost entuziast sprijinită de primăria perugină de provincia cu acelaşi nume, ca şi de Regiunea Umbria, dar şi de multe şcoli. Primarul Wladimiro Boccali a demarat şi procedeele ce conduc la înfrăţirea cu Timişoara.”

Proiecte de viitor

La universitatea din Perugia, Silvia a avut ca invitaţi şi profesori români pentru a ţine diferite conferinţe. Invitaţiile au venit tot din partea profesorului Cacciaglia. Donaţiile de cărţi nu s-au oprit, Silvia pregătind un alt transport.

„Pe lângă acest proiect al cărţilor, s-au derulat şi vizite ale profesorilor români. Aş vrea să menţionez în mod special conferinţa doamnei conferenţiar Bălteanu, venită să prezinte o carte despre poetul nostru Mihai Eminescu. Momentul a coincis cu Ziua Naţională, ocazie cu care, cu mare emoţie s-a cântat imnul naţional al României.

E un gest simplu dar care ne-a adus emoţii puternice. Între timp, donaţiile de carte nu s-au oprit. Transportul cărţilor a fost sponsorizat de un om de afaceri de origine italiană, care după câteva vizite a devenit mai timişorean decât timişorenii. Numele lui e Daniele Santeso, aş dori mult să-i mulţumesc pe această cale pentru că tot el ne sprijină şi cu al doilea transport.”

Românca mai participă la alte două proiecte. „În curând îmi va apare în revista universităţii un articol despre poetul Sandro Penna şi în felul acesta voi începe o frumoasă colaborare cu această publicaţie. Deasemenea vreau să particip la un concurs de literatură poliţistă.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alarmă ȋn nordul Italiei după ce o prostituată româncă a fost internată cu TBC

Băsescu candidează la Ciampino