in

Costel Buliman, marele EXCLUS de pe lista conducerii PNL Diaspora: „Sper ca lista să fie neadevărată”

Costel Buliman nu se află printre liderii noului PNL Diaspora, aşa cum rezultă din listele publicate cu două zile în urmă de Gazeta Românească. Şi totuşi Costel Buliman a fost şeful PDL Italia înainte de fuziunea electorală cu PNL.

Într-un punct de vedere trimis redacţiei noastre, Costel Buliman afirmă că s-a amuzat mai întâi, apoi s-a supărat, văzând acele liste „incomplete”. El este nemulţumit că dintre vechii militanţi ai PDL Italia, singurul care este luat în considerare este Robert Răducescu. Buliman cere aplicarea unor criterii clare, cum ar fi meritocraţia şi activitatea politică de până acum. In caz contrar el se va plânge conducerii de la Bucureşti, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. Menţionăm că lista pe care apare Robert Răducescu, dar nu Costel Buliman, este semnată de senatorul Viorel Badea, copreşedinte al PNL Diaspora.

În final, Costel Buliman semnează cu titlul de preşedinte PNL Italia, titlu pe care îl revendică şi Robert Araveicei, uns în această funcţie de Victor Ionescu, copreşedinte PNL Diaspora. Avem în acest moment doi oameni care pretind că sunt preşedinţi la PNL Italia. La Roma există o organizaţie PNL condusă de George Matache care nu îi recunoaşte pe Araveicei, cu atât mai puţin pe Buliman. Un lucru e cert, liberalii din Italia stau pe un butoi cu pulbere. (Sorin Cehan)

Viorel Badea şi Costel Buliman, în vremurile bune

EXCLUSIV / Cine conduce PNL Diaspora, iată LISTELE SECRETE

Prima reuniune a filialei PNL Roma: „Nu îl recunoaştem pe Victor Ionescu, autointitulat preşedinte al PNL Diaspora”

 


Iată textul scrisorii primit la redacţie de la Costel Buliman

 

Stimată redacție,

Am citit cu amuzament titlul știrii prin care aduceați la cunoștința opiniei publice lista cu numele persoanelor din conducerea organizației PNL Diaspora. Trecând la citirea nominativelor, locul amuzamentului a fost luat de uimire și mâhnire deoarece din aceea listă lipsesc nume ale colegilor din Austria, Germania precum și din alte țări.

Apar însă nume ale altor colegi care, nu știu în baza căror criterii (deooarece de ales,nu i-a ales nimeni), au fost desemnati să facă parte din structura de conducere a organizației, având în vedere că în componența C.J. EX Diaspora trebuiau să intre membri din cât mai multe țări. Asta a însemnat ca noi, cei din fostul PDL Italia, să alegem un singur reprezentant în persoana Prim-vicepreședintelui PDL Diaspora Robert Răducescu.

Sper totuși ca lista publicată de dumneavoastră să se dovedească a fi neadevărată și ca în noul PNL Diaspora să nu reînvie metehne tipice găstii Săvoiu-Brânză din vechiul PDL.

Îmi doresc ca noul PNL să preia de la fostul PDL Diaspora, sistemul de lucru, implementat de Prim-Vicepreședintele Robert Răducescu, care constă in transparență, colaborare și comunicare permanenta între membrii organizației.

De asemenea, sper ca, în noul PNL, criteriile de promovare a membriilor de partid în funcții de conducere să aibă la bază meritocrația și activitatea politică, neînțelegându-se prin aceasta activitatea de steward-cărător de valize, hostess sau lipitori de afișe.

În caz contrar, vom cere intervenția Co-Președinților Alina Gorgiu și Vasile Blaga pentru sancționarea celor care au impresia că Diaspora este moșia lor și că o pot gestiona după bunul plac.

Semnat

Președintele PNL Italia,

Costel Buliman


 



 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Interdicţie de circulaţie pentru imigranţi: „Pentru evitarea scabiei”

Drama unei mame plecate la muncă în Italia. “Nu mi-am văzut copilul de nouă ani”