in

Pradă de 80.000 de euro, se caută proprietarii

O casă abandonată între Spoltore şi Cepagatti (Pescara) transformată într-un depozit de bunuri furate. L-au descoperit zilele trecute carabinierii care acum caută proprietarii obiectelor. În camerele nelocuite erau echipamente de lucru pentru dulgheri, electricieni şi instalatori, printre care burghie, maşini pentru şlefuit, roabe şi diferite obiecte pentru casă, în afară de câteva biciclete, cu o valoare totală de 80.000 de euro.


Studiind denunţurile prezentate în ultimele zile, carabinierii au contactat victimele furturilor şi au identificat deja patru proprietari care au recunoscut unele unelte şi au reintrat în posesia lor, cu mare satisfacţie. Însă nu toate bunurile furate au fost restituite, motiv pentru care militarii adresează un apel tuturor celor care au suferit un furt în zonă să meargă la sediul comandamentului carabinierilor din Cepagatti pentru a examina obiectele puse sub sechestru.

În caz de recunoaştere se va proceda la restituirea obiectelor sustrase însă este indispensabil, evidenţiază investigatorii, să fie arătat denunţul prezentat imediat după furt.

Un episod asemănător a avut loc în primele zile ale lui iulie, când carabinierii din Trieste au interceptat o furgonetă plină cu bunuri furate care se îndrepta spre România via Slovenia.

La bord erau doi români rezidenţi la Pescara, deja cunoscuţi forţelor de ordine pentru infracţiuni de furt, care nu au fost în măsură să furnizeze explicaţii credibile privind acel transport. De la Trieste au fost informaţi carabinierii din Pescara, având în vedere că cei doi plecaseră de acolo, şi denunţurile pentru furt prezentate în această zonă au permis să se înţeleagă că de fapt era vorba de bunuri furate, aşa cum se suspecta.

Era vorba de mai multe unelte de lucru dispărute de la firme şi de pe şantiere: burghie, maşini de tăiat iarba, aparate de sudură, ferăstraie, dar şi telefoane mobile, ochelari de soare, biciclete, argintărie, veselă, aparate de fotografiat şi camere video, ceasuri şi diferite bijuterii. Încărcătura s-a reîntors la Pescara şi a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor la cazarma din Rancitelli, unde circa cincizeci de persoane au cerut să examineze obiectele recuperate şi circa douăzeci au recunoscut ceea le fusese furat. Rămâne de restuit circa 50% din pradă. Cei doi au fost denunţaţi pentru tăinuire în timp ce încă nu au fost depistate persoanele care au creat depozitul în casă şi care, mai devreme sau mai târziu, vor merge să recupereze prada, fără a o găsi.

Furgonetă cu pradă de la Pescara, oprită la Trieste. Doi români reținuți

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vacanţă tragică în Sardegna: român de 32 de ani mort în piscină sub ochii soţiei şi copiilor

A fost găsit românul de 33 de ani dispărut în mare. Salvat de Garda de Coastă la Termoli