in

VIDEO/ “Loverboy” Film românesc despre o reţea internaţională de prostituţie, prezentat la Cannes

Filmul românesc “Loverboy” al regizorului Cătălin Mitulescu a fost prezentat la Festivalul Internaţional de film de la Cannes, la secţiunea “Un certain régard”.

Subiectul filmului este unul de actualitate: protagonistul, Luca (interpretat de George Piştereanu), este un tânăr din Constanţa care seduce fete pentru a le plasa apoi într-o reţea internaţională de prostituţie. Inevitabilul se întâmplă, Luca se îndrăgosteşte de una din “victimele” racolate, Veli, (interpretată de Ada Condeescu) şi decide că ea nu va deveni o prostituată.

Pentru a realiza filmul, regizorul s-a documentat la poliţie şi la un centru social, despre modul în care sunt racolate tinerele care apoi sunt victime ale traficului de persoane: "Mi s-au prezentat fete şi poveştile lor, apoi mi-au spus care erau loverboys lor. Am întrebat ce e un loverboy şi mi s-a explicat că e un băiat care racolează fete prin îndrăgostire, ceea ce aflasem şi la poliţie(…). Am aflat cum un loverboy face o fată să se îndrăgostească, cum se implică în relaţie, ce înseamnă să faci asta la 20 de ani… Nu sunt peşti, nu au absolut nimic în comun cu aceştia. La un moment dat renunţă la fată. (…) Metoda acestor loverboys e foarte nouă şi folosită. Statisticile din ultimii doi ani arată că 80% dintre fete sunt convinse de metoda prin îndrăgostire. E şi un mediu în care sentimentele sunt trăite la extrem, se trăieşte periculos şi dragostea vine împreună cu senzaţiile tari şi periculoase", a declarat Mitulescu pentru “Evenimentul Zilei”.

Filmul a fost bine primit de către publicul de la Cannes, în sală fiind aproape 1000 de spectatori, conform publicaţiei “Gândul”.

Cătălin Mitlescu a fost unul din primiii regizori români premiaţi la Cannes: în 2004, a câştigat Palme d’Or cu scurtmetrajul “Trafic”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scrisoarea lui Ponta către Fassino: „V-au votat 10.000 de români!”

De teama concedierii, încearcă să se sinucidă dar e salvat de poliţişti