in

Trieste, s-a îmbătat după meciul cu Albania şi a intrat pe contrasens pe autostradă: doi morţi

A intrat pe contrasens pe autostrada numită „Grande Viabilità” din Trieste şi a cauzat moartea a doi triestini, Valentina Gherlanz şi Luca Sussich. Bărbatul de la volan, Iosif Jitariu Celestin, român, era beat.

Actualmente este internat în spitalul din Cattinara în stare deosebit de gravă. Rata de alcoolemie a bărbatului depăşea 3mg/l ceea ce înseamnă că înainte de accident a băut 4/5 pahare de vin sau bere şi vreo două de coniac – potrivit unei ştiri de la Telequattro.

În seara accidentului era programată partida România-Albania, din cadrul Campionatului European, şi se poate ca bărbatul să fi băut alcool în timp ce s-a uitat la meci în vreun local.

Automobilistul a fost zărit de o patrulă a Gărzii de Finanţe în timp ce gonea pe sens opus pe autostradă cu o viteză de 100 km/h. Nu a oprit la semnul militarilor, probabil pentru că nici măcar nu i-a observat.

Un amic al celor două victime a dezvăluit că, după ce a depăşit un Nissan, s-a ciocnit la rândul său de maşina Golf condusă de român şi şi-a avertizat amicii prin Whatsapp.

În jurul orei 00.30 de luni 20 iunie, accident frontal între două maşini, un Golf care circula pe contrasens şi un Nissan.

Ocupanţii maşinii Nissan, un bărbat de 33 de ani şi o femeie de 36, au murit pe loc. Starea celorlalţi patru ocupanţi este foarte gravă.

La faţa locului s-au dus Poliţia Rutieră, Poliţia Locală, mai multe ambulanţe de la 118 şi Pompierii care au trebuit să scoată pasagerii dintre fiarele contorsionate.

Luca Sussich şi Valentina Gherlanz erau două persoane care în afară de destin aveau fără îndoială în comun pasiunea, tenacitatea: 35 de ani el, 36 ea, duminică noapte circulau împreună când autoturismul condus de Iosif Jitaru Celestin s-a ciocnit de maşina lor luându-le vieţile.

Valentina lasă în urmă doi copii, de 15 şi 8 ani. Munci ocazionale, locuinţă de la stat, Valentina trăia din pasiuni. Precum cea pentru muzică, pentru care în urmă cu câţiva ani a participat la o ediţie a Festivalului Cântecului Triestin la Politeama Rossetti interpretând un cântec dedicat vântului Bora, şi cea pentru animale. De curând tânăra mamă a îmbrăţişat filosofia vegană. Printre luptele purtate de Valentina, în afară de cea pentru apărarea drepturilor animalelor, şi cele pentru drepturile omului.

Luca Sussich, de 35 de ani, născut la Trieste dar rezident la Muggia, şi-a luat în 2005 licenţa în Geografie Culturală şi Sisteme Informative Geografice la Universitatea din Trieste. Lucra ca tehnician la Primăria din Trieste şi la Regiune. Luca era cunoscut şi pentru importanta sa implicare în voluntariat. Fost responsabil şi coordonator de organizare al grupului de tineret de la Crucea Roşie Italiană, nu dădea niciodată înapoi când cei mai tineri erau chemaţi să dea o mână de ajutor la biserică sau la casa de odihnă pentru a face zilele bătrânilor găzduiţi mai puţin plictisitoare.

Luca a primit medalia de bronz a Asociaţiei Donatorilor de Sânge pentru că ajunsese la 20 de donări.


Citiți și:

”Era la un pas de coma etilică”. Român beat la volan, a ucis doi livornezi: 6 ani după gratii

A accidentat mortal o femeie şi a fugit, român arestat la Taranto

Pescara, cu bicicleta pe autostradă, român ucis de un italian beat

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Milano, fură ceas Rolex de 10.000 de euro cu o propunere indecentă: ”Vrei să facem sex?”

Nina Ghiţă dă cu Congresul Diasporei de pământ: «Vreți să reprezentați românii care v-au delegat prin falsuri?»