in

Nina Ghiţă dă cu Congresul Diasporei de pământ: «Vreți să reprezentați românii care v-au delegat prin falsuri?»

Nina Ghiţă, delegată din Grecia la Congresul Românilor de Pretutindeni, aleasă în Consiliul Românilor de Pretutindeni, acuză, într-un comunicat de presă, că la Congres s-au făcut ilegalităţi. În Comunicat reproduce şi o discuţie cu mai mulţi delegaţi despre desfăşurarea Congresului. Conţinutul este elocvent.

Iată comunicatul.

Conform prevederilor legii 299/2007, art.8 & 9, si a metodologiei care o însoțește, am participat în perioada 24 – 25 Iunie 2016 la lucrările Congresului Românilor de Pretutindeni, la Palatul Parlamentului, delegata de o parte de românii din Grecia să le reprezint interesele.

Din păcate, ajunși în Palatul Parlamentului, la începutul lucrărilor am fost anunțați că, Secretariatul Tehnic, care conform prevederilor legale trebuia să asigure si desfășurarea acestuia, s-a retras. Desi am obiectat, răspunsul primit a fost cel puțin halucinant, „vom fi acuzați că influentam”. Rolul acestuia, esential în desfășurarea Congresului, cel puțin în ce priveste partea tehnică, adică acea de a consemna lucrările, a fost redus la tipărirea buletinelor de vot si la numărarea voturilor.

Legislatia este clară si nu conține decât două articole de lege care, sunt usor de interpretat.

Mai exact, în dispozitiile art.8, pct. 3, se spune: ” Cu prilejul primei sale reuniuni, Congresul Românilor de Pretutindeni isi va desemna organele de conducere si va elabora regulamentul de functionare.”

Desemnarea organelor de conducere a avut loc si aici mă refer la cadru. Nu fac parte din numărul celor care au propus si au votat 35 de membri în Consiliu. Am votat un număr de 9 dar numărul de 35 a fost supus la vot si aprobat de majoritate.

Desi, conform prevederilor legale, art.9, pct. 1, ar fi trebuit să stabilim modul de organizare si functionare al Consiliului Românilor de Pretutindeni, care trebuia dezbătut si aprobat de toti membrii prezenti la Congres, s-a trecut imediat la propuneri în funcții si alegerea membrilor Consiliului, dorința majorității.

În continuare, membrii Congresului au ales un Consiliu, conform art. 9, pct. 1, din care fac parte.

Scopul prezenței mele la acest Congres a fost cel prevăzut de lege si nu obtinerea de funcții sau numai obținerea unei funcții în cadrul Consiliului. Sub nicio formă nu pot accepta o funcție (nu am semnat niciodată preluarea acesteia) din care să nu pot reprezenta interesele celor care m-au delegat.

Desi pe toată durata lucrărilor Congresului am rugat pe colegii mei să treacă la treabă căci cei care ne-au trimis acolo, acest lucru isi doresc si să renunțe la strategii ieftine si care nu ne fac cinste, de obținere a funcțiilor, acest lucru nu a încetat o secundă. De asemenea am făcut apel la logică si am solicitat să fie alesi în funcții persoane competente.

Absolut nimeni nu a ținut cont de acest lucru.

Mai mult decât atât, lucrările Congresului s-au încheiat doar cu funcții. ..teoretic. Niciun document nu a fost elaborat si semnat de cei prezenți.

În zilele imediat urmatoare mi-am rugat colegii să ne asumăm răspunderea celor întâmplate, să dăm dovadă de respect față de cei care ne-au acordat încrederea si am fost desemnați să -i reprezentăm si am fost contestată vehement. Din respect pentru cei care m-au delegat, pentru efortul depus de o parte din membrii Congresului si scopul lor nobil cat si pentru pastrarea integritatii lor morale, pana astazi am incercat sa-i determin pe colegii mei sa respectam legea. Efortul meu a fost in zadar.

Vă atașez frânturi din dialogul meu (Νίνα Γκίτσα) cu membrii Congresului si Consiliului.


 „28/6/2016 02:15 μ.μ.Νίνα Γκίτσα Domnul meu…din răspunsul dumneavoastră înțeleg că nu ați inteles nimic din ce am spus. Aceste acte trebuie să fie conform legii si metodologiei si merg la o comisie în parlament. O singură contestație dacă e depusă, atrage răspunderea tuturor semnatarilor. Si nu e secretariatul tehnic semnatar.

28/6/2016 02:16 μ.μ. Νίνα Γκίτσα Vreți să reprezentați românii care v-au delegat prin falsuri???Eu nu…nici ca fostă membră de partid, nici ca fostă presedinte de asociație, nici ca om, femeie, mamă si, nu in ultimul rând, ca avocat! În primul rând, NU, ca român din diaspora, delegat de un număr de rezidenți români din Grecia. Acestia nu m-au delegat acolo să fac falsuri, să mint, să obtin funcții si să trag de ele.

28/6/2016 02:20 μ.μ.Hant Laura Domnule Mirosan….vorba doamnei Nina…nu ați înțeles nimic. Iar dacă vă aduceți bine aminte sau pot sa va trimit fotografie, am plecat împreuna cu dv.din Parlament când domnul deputat ne-a scos afară, deci…puteam semna si procesul verbal si statutul dacă ar fi fost gata.

28/6/2016 02:28 μ.μ.Marius Maroşan Repet – sa facem ceva impreuna nu ne trebuie semnaturi si aprobari. Alea sunt pentru a oferi o legitimitate consiliului, congresului, daca doriti. Insa pentru a ne apuca de treaba, nu e nevoie nici de cadru legal, nici de binecuvantari. Asta se pare ca nu inteleg unele persoane, desi am tot repetat de cateva ori „placa”. Ori facem treaba, ori stam sa ne legam de tehnicalitati?

28/6/2016 02:28 μ.μ.Νίνα Γκίτσα Nu am nimic cu nimeni, respect pe toată lumea si efortul depus de a veni la Bucuresti. Scopul a fost nobil dar, din păcate, am fost manipulați. Dacă consider pe cineva vinovat, acest vinovat este secretariatul tehnic. Si a facut-o intenționat. Scopul acestuia a fost atins. Organizarea. Nereușita….pusă în spatele nostru cu bună stiintă. Ascultați ce spune Iane, după ce a vorbit presedintele ales. Vorbeste de regulament. Si aici…este absolvit de orice răspundere. El a spus, noi nu am ascultat.

28/6/2016 02:32 μ.μ.Rares Mihai Nicula Doamenlor si domnilor, cred ca ne-am incins putin aici. Va intelg pozittile tututor, sunt pozitii de principiu. Ca jurist tu, Nina, ai o parere foarte informata si fondul problemei este intr-adevar asa. Il inteleg si pe Marius, stim cu totii ca nu ii plac politicienii, nu neaparat cei din Congres si asa, in general, cei care au nenorocit Romania de atata vreme. Dar problema este alta. Daca nu gasim o forma prin care sa punem toate lucrurile acestea administrative care tin de Congres, atunci stergem cu buretele tot ce am construit impreuna pe 24, 25 si 26. Energia investita, exoertiza, bani si nu in ultimul rand banii contribuabililor romani care s-au cheluit cu organizarea (cat s-or fi cheltuit din cei 300.000 care erau alocati o sa vedem, ca doar nu i-am cheltuit noi. SI imi este greu sa cred ca s-au cheltuit toti). Deci asta zic. Daca nu gasim un compromis trebuie sa o luam de la capat. Noi sau altii. Cu alti bani. Ne pierdem cu totii increderea, prin asociere. Reflectati foarte atent, as zice eu.

28/6/2016 02:34 μ.μ. Cristina Irimie Cred ca trebuie cu totii sa reflectam Cu totii Propun incetarea discutiilor pana joi seara Cand vom avea intalnire online Ora 8 ora Romaniei Si atunci putem avea de comun acord un format al sedintei online Sedintele prin zoom sunt inregistrate si se arhiveaza Ele ne vor oferi noua un istoric Fiecare dintre noi poate reflecta pana joi seara La ce doreste mai departe Si ce considera ca este punct de discutat in sedinta”.


În continuare, desi am contestat redactarea si publicarea unor comunicate din partea Consiliului, al carui parte sunt, cu referire la date false, acestea nu au încetat. În aceste condiții, orice act, document, comunicat, informare, transmisă în numele Consiliului Românilor de Pretutindeni, nu poate face referire la persoana mea. Nu le recunosc, nu am consimțit la redactarea lor, nu au acceptul si nici semnătura mea! Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Nina (Niculita) Ghiță

Atena – Grecia

Contestaţii la Congres, părerea lui Aurelian Mihai: «ecoul deformat al strigătului închis spre necunoscut ca sunetul păcănelilor…»

Consiliul Diasporei, în ilegalitate: desfiinţarea şi banii înapoi!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trieste, s-a îmbătat după meciul cu Albania şi a intrat pe contrasens pe autostradă: doi morţi

Cinci greșeli pe care le faci atunci când cumperi un costum de baie