Jeni Iacob este o constănţeancă stabilită cu familia în Italia, într-un orăşel apropiat de Torino. Trăieşte, ca mulţi români din străinătate, cu speranţa că se va întoarce acasă, în România, însă până atunci principala misiune e „aceea de a fi sănătoşi”. Plecând de la aceast idee, Jeni Iacob a creat un blog pe care postează articole cu sfaturi pentru cei care „sunt mereu în căutarea de noi posibilităţi de a-şi restabili sănătatea pierdută”. Ultima postare, legată de o dietă cu pepeni roşii, a avut zeci de mii de vizitatori. Iată povestea „bloggeriţei” Jeni Iacob.
„Anul acesta am împlinit 41 ani. Constanţa este locul unde-mi caut din când în când originile, întorcându-mă de fiecare dată cu energii noi aici la Volpiano, un mic oraş de lângă Torino”, şi-a început ea povestea.
„Fascinaţia vestului” a fost pentru Jeni Iacob motivul principal să imigreze, la o vârstă când „toată lumea pare a ta”. „În Italia am ajuns în anul 1999, încurajată de părinţii mei ce erau deja aici, şi de ce nu, împinsă şi de fascinaţia vestului, care pe vremea aceea avea o strălucire aparte. Evident, aşa cum au realizat toţi cei ce au făcut această alegere, strălucirea era doar o impresie, „fascinul” ei pierzându-se cu trecerea timpului. Aveam 24 de ani şi multe vise, aşa cum au toţi tinerii la această vârstă.”, ne-a spus ea.
Nu a trecut prin mari probleme de integrare. Una însă s-a manifestat mai puternic: discriminarea. „Pe lângă problema permisului „de soggiorno”, care prin anii 2000 era foarte greu de obţinut şi de a cărei obţinere era legat un loc de muncă, o casă în chirie sau accesul la sistemul medical, eu personal nu pot spune că am întâmpinat probleme ce nu aveau o rezolvare. Singurul lucru ce nu reuşesc să-l diger nici după 20 de ani de Italia, este discriminarea ce câteodată o întâlnesc, fie că-ţi cauţi un loc de muncă, fie că socializezi într-un grup, fie că discuţi despre comportamentul de la şcoală a copilului sau pur şi simplu te afli în coadă la supermarket. Persoane care, fie că te cunosc să nu te cunosc, dar doar ştiu că nu eşti de-al lor, te etichetează. Şi acest lucru, cred eu, deranjează pe oricine.
Am întrebat-o pe româncă cu ce se ocupă în prezent. „Cu ce mă ocup în prezent? O întrebare la care câteodată încerc să-mi răspund şi eu. Statutul meu declarat la forţele de muncă este de casnică, dar am făcut menaj cu ora sau am lucrat în fabrică, pe ici pe colo, pe perioade foarte mici. Aşa cum îmi place să spun, „şi eu un ciubuc pentru nevoi strict personale”. Cu trecerea timpului, piaţa muncii nu a fost chiar aşa de darnică cu noi toţi, în special cu mamele care trebuie să-şi îngrijească şi odraslele. Acum, că au crescut, încerc să fac ceea ce-mi place, şi câteodată chiar reuşesc. În prezent sunt un blogger, deşi este prea mult spus, deoarece o fac din pasiune, o pasiune ce o cultiv atunci când am timp şi dispoziţia necesară.
Blogul „Sănătatea mea” a luat fiinţă deoarece „Dintodeauna mi-a plăcut să despic firul în patru”, a spus Jeni. ”Întrebarea : De ce aşa? – trebuia să aibă şi un răspuns cât de cât satisfăcător pentru mine. Deci îţi dai seama că atunci când fac o documentare o fac bine. În noiembrie 2015 a fost momentul în care am publicat primele articole, cumva timid le-am distribuit şi pe reţelele de socializare. Singura mea problemă era aceea că-mi pierdusem o parte din vocabularul românesc, pare a fi o glumă, dar nu este. Mi-a trebuit ceva timp să reuşesc să scriu fără să accesez dex-ul sau dicţionarul.”, a continuat ea.
„Blogul meu are adresa sanatate2016.blogspot.com. Subiectele atinse de mine sunt legate de sfera sănătăţii, după cum cred că aţi intuit. Sănătate, deoarece este cea mai importantă în viaţa de zi cu zi. Sunt mereu în căutarea de noi posibilităţi de a-ţi restabili sănătatea pierdută, evident departe de sistemul clasic. Îmi place să găsesc remedii acolo unde cineva nici nu bănuieşte că sunt, sfidând chiar produsele din farmacie. Ating subiectul alimentaţiei corecte dar şi cel al remediilor naturiste, ce de multe ori sunt foarte eficiente.
Multe dintre ele le aplic pe mine, povestind ulterior efectele şi rezultatele care le am. Această continuă documentare, aproape ca o obsesie, a început de când soţul meu a avut probleme de sănătate destul de grave, adică cam din anul 2004. Deşi mie nu mi s-a părut pe atunci, a fost un moment când pentru noi totul s-a schimbat. Am început să privim viaţă altfel şi să punem sănătatea pe primul loc, în adevăratul sens al cuvintelor.” a completat ea.
Jeni Iacob s-a implicat mult şi în activităţile comunităţii până când a ajuns la concluzia că „nu e pentru mine”. „A fost o perioadă când m-am implicat mai mult, atât prin susţinere cât şi prin participarea mea în diverse acţiuni şi evenimente culturale şi sociale. Am participat chiar şi la Forumul românilor de Pretutindeni, organizat de către Departamentul Politicii pentru Relaţia cu Români de Pretutindeni din Cadrul Ministerului de Externe în anul 2013, dar în final am ajuns la concluzia că nu este pentru mine. Da, susţin şi particip în continuare, dar mă opresc aici.
Am impresia că suntem o comunitate destrămată, nu ne-am găsit încă un numitor comun, şi toţi cei ce ajung pe o oarecare poziţie, au un scop personal. Este doar umila mea părere, ca rezultat al experienţei pe care am avut-o, nu mă luaţi în seama. Apropo, sunt curioasă să văd ce se va întâmpla anul acesta la foarte mult aşteptatul Congres al Românilor de Pretutindeni, la care acum doi ani mă bătea gândul să particip, dar nu se ştie ce ne rezervă viitorul, poate, într-o zi, sănătoşi să fim, voi reveni pe urmele mele.”, ne-a spus ea.
Ce proiecte de viitor ai?, am întrebat-o în finalul interviului. „Cel mai mare proiect al meu, sau mai bine zis al nostru ca familie, ar fi acela de a ne reîntoarce acasă. Dar până atunci, cea mai mare realizare este aceea de a fi sănătoşi. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi.”
Andi Rădiu
[email protected]
Citiți și:
Dorin Mihai, un român din Rimini, pasionat de fotografie. ”Mă implic în promovarea României”
