in

Il Giornale: Spectrul lui Ceaușescu nu părăsește România. Se întorc post-comuniștii

Țară afectată de corupție cedează încă în fața populismului unei stângi neprezentabile, scrie cotidianul Il Giornale, publicație cu orientare de centru-dreapta din Milano.;

Sub semnătura lui Roberto Fabbri, publicația face un rechizitoriu nemilos al acestor alegeri și PSD-ului.

Liviu Dragnea: «Între mine și Dacian Cioloș, românii m-au ales pe mine. Cer tuturor să se pună capăt dezbinării»

La 27 de ani de la sfârșitul său dezonorant și sângeros, moștenitorul mascat al partidului comunist al lui Nicolae Ceaușescu riscă să recâștige puterea în România. Să ne înțelegem, lumea s-a schimbat, nu mai avem de-a face cu o țară zdrențăroasă aservită Moscovei și dominată de Conducătorul roșu care pretindea să fie numit „Geniul Carpaților”. Cu toate acestea, Partidul Social Democrat este o rudă nu prea îndepărtată a celui comunist care a controlat totul la București timp de patruzeci de ani.

Alegătorii „socialiști” români sunt în parte aceiași și parțial descendenți ai grupului social care susținea dictatura: muncitori din provincii sărace, agricultori, persoane în vârstă legate de un sistem care garanta foarte puțin, dar garanta pentru toți și cerea în schimb muncă puțină, loialitate față de lider și resemnarea de a accepta un stat polițienesc foarte dur.

PSD-ul, născut dintr-o sciziune a Partidului Comunist care a avut loc după căderea regimului, are, conform exit poll-urilor, 45% din voturi. Mult mai în spate (aproximativ 25%) sunt liberalii, care au ca om de vârf pe actualul președinte Klaus Iohannis, o expresie a minorității vorbitoare de limbă germană, apoi Uniunea Salvați România, care a mizat totul pe un mesaj anticorupție și care vrea să devină acul balanței.

Corupția pare să fie adevărata problemă în România. Guvernul anterior cu conducere socialistă a căzut în mod umilitor în urmă cu 14 luni după tragedia de la discoteca Colectiv, soldată cu 64 de morți.

Prim-ministrul Victor Ponta nu a putut să evite demisia, de la care s-a abținut timp de șase zile, timp în care Bucureștiul a fost scena unui protest imens. Același Ponta, dealtfel, a fost acuzat de către procurorii Anticorupție de complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani din activități anterioare și fals în acte publice.



Prăbușită într-un haos instituțional, România a recurs la remediul clasic de urgență: un guvern tehnic, încredințată fostului comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloș.

Destinul comun al acestor „guverne ale oneștilor” este acela de a duce la regretarea celor necinstite și populiste și Bucureștiul nu este o excepție.

Astfel Ponta a cedat conducerea partidului său lui Liviu Dragnea, fostul său numărul doi în guvern, dar a candidat într-un colegiu sigur și se așteaptă să se întoarcă în joc. Dragnea, între timp, face treburile murdare: promite în stânga și-n dreapta exact aceleași lucruri pe care în urmă cu patru ani le promisese deja și nu le-a respectat niciodată, adică, creșterea generalizată a salariilor și scăderea vârstei de pensionare.

Lucrul curios este că practica răspândită a corupției și nepotismului pare săi- facă să uite pe români că guvernul Cioloș a permis țării lor în 2016 să crească într-un ritm fără precedent: 4,6% în al treilea trimestru, cifra cea mai mare din toată Europa. Beneficiile, desigur, nu au atins straturile joase ale populației, care acordă încrederea acum profesioniștilor invidiei sociale.

Probabila victorie a post-comuniștilor nu va fi probabil de ajuns să-i facă să guverneze singuri. Prin urmare, pentru a obține o majoritate în Parlament vor trebui să recurgă la talentul lor cel mai recunoscut: obținerea de sprijin fără să își facă prea multe scrupule, se încheie articolul din Il Giornale.

PSD a câștigat alegerile parlamentare, cu peste 45% din voturi. PNL la mare distanță, cu 21%

Liviu Dragnea: «Între mine și Dacian Cioloș, românii m-au ales pe mine. Cer tuturor să se pună capăt dezbinării»

Uniunea Salvați România pe primul loc în străinătate, cu 28%. Nicușor Dan: «Un fapt extraordinar»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Procent enorm de voturi prin corespondență anulate. Cine-i vinovatul?

Sistemul STS de monitorizare a votului în diaspora A FUNCȚIONAT, Diaspora POATE vota electronic la următoarele alegeri