in

Roma, tinere românce răpite și vândute pe 4000 de euro, sechestrate într-o tabără de romi

Răpite în România, apoi duse în Italia și ”cedate” pentru 4.000 de euro unor romi. Trăiau segregate în tabăra de pe via Salone, la Roma. Exploatatorii și intermediarul-traficant au fost condamnați după doi ani.

Valorează maxim 4.000 de euro o femeie sechestrată în România, îndopată cu droguri, pe timpul traseului cu mașina de la București la Roma, și apoi vândută ca și cum ar fi un obiect. Sau mai bine spus o sclavă, fiindcă de asta este vorba. Condamnarea a cinci persoane de la un maxim de șase ani la un minim de trei ani și jumătate de închisoare pentru ținere în sclavie, fotografiază în capitală cazul soțiilor-sclave.

Șoferul sclavelor era Eduard Ioan Tudor, născut în 1956. Lui îi revenea sarcina de a selecta femeile din estul Europei, ademenirea lor cu falsa promisiune a unui loc de muncă și aducerea lor la cumpărătorii din tabăra de romi de pe via Salone.

După treizeci de ore în mașină, amețite cu cafea amestecată cu somnifere, trei fete, dintre care una minoră, Paola, Luiza și Francesca (numele victimelor sunt imaginare), au sosit între octombrie și noiembrie 2014 în Italia.

Le așteptau cu brațele deschise soții lor, Ibrahim Seferovic, Denis și Steve Halilovic, cu vârstele cuprinse între 18 și 27 de ani. Cei trei l-au plătit pe Tudor, de la un minim de 3.200 la un maxim de 4.000 de euro pentru cea mai tânără, pentru a li se aduce în tabără soțiile.

Fetele au trăit o viață infernală. În afară de soții-stăpâni cele trei au suferit abuzuri și din partea socrilor. Alessandro Halilovic, tatăl lui Steve, a fost condamnat pentru aceeași infracțiune.

”O situație de vulnerabilitate, de inferioritate psihică, fără a cunoaște limba, fără a avea bani”, scriu judecătorii pentru a descrie situația de fragilitate și șantaj în care se aflau victimele.

Pentru fete exista obligația strictă de a nu abandona niciodată tabăra, dacă nu erau însoțite de cineva de încredere, de a garanta curățenia într-un anumit număr de rulote și apoi de a se dărui respectivilor pseudo-soți. Orice formă de protest era interzisă în mod absolut. Și pentru a le face să respecte directivele se utiliza forța: șuturi sau palme.

O stare de prostrație care a determinat-o pe cea mai tânără, Francescă, smulsă de lângă fiul ei din România, să încerce să se sinucidă. Luisa, în schimb, a trebuit să abandoneze doi copii mici. Toate trei, în orice caz, au practicat gesturi de autolezionare.

Primăvara lui 2015 a decretat sfârșitul torturii lor zilnice. Intervenția carabinierilor și poliției municipale au restituit libertatea fetelor și a deschis porțile închisorii pentru călăii lor condamnați în prima instanță în urmă cu câteva zile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ferrara, camionagiu român amendat cu 11.000 de euro pentru că a încercat să falsifice datele cronotahografului

Maltrata și teroriza bătrânii din azilul în care lucra, infirmieră română arestată la Voghera