Adriana Crăciun (Dana pentru prieteni) are 38 de ani. Acum 11 ani, ȋn timp ce se afla ȋn grădina casei sale din Sighişoara, a văzut de la depărtare un bărbat ȋnalt, cu umerii largi şi s-a ȋndrăgostit pe loc. Bărbatul se numeşte Enzo şi ȋntr-un an, cei doi s-au căsătorit. Apoi Dana a venit ȋn Italia şi, ȋmpreună, au făcut un copil.
Dana e din Sighişoara. Dacă de obicei, nouă, românilor, ni se pare mult mai frumos oraşul din Italia unde ne stabilim, ea consideră că Schio, oraşul de adopţie, nu se compară nici pe departe cu oraşul ei natal. Pe bună dreptate: Sighişoara este unul dintre cele mai bine păstrate centre medievale din Europa.
Schio este ordonat şi curat, este un orăşel din nordul bogat al Italiei, dar este atât de liniştit, că la un moment dat devine monoton, plictisitor. Sighişoara este, ȋnainte de toate, un burg turistic, ȋncărcat de istorie. Este oraşul natal al lui Vlad Tepeş, cu case de nemţi ordonate şi ghivece de flori ȋn pridvoare.
Alt oraş, alte munci
Odată ajunsă ȋn Italia, Dana nu a ȋntâmpinat dificultăti ȋn a ȋnvăţa limba, pe care o vorbea deja. Dar sunetele pronunţate pe stradă, ȋn magazine, ȋntr-o altă limbă, diferită de limba maternă cu care era obişnuită, o scoteau din minţi şi vroia să se ȋntoarcă acasă. Asta până s-a obişnuit. A ajuns chiar să studieze ȋn această limbă, cu ocazia unei şcoli de cosmeticiene de trei ani. A făcut un curs de masaj si altul de manichiuristă. În România făcuse şcoala de croitorese.
Am cunoscut-o cu ocazia unui masaj. Am poreclit-o pe loc "Dana mâini de aur", pentru că face nişte masaje dumnezeieşti. În Italia, munci a făcut o grămadă. A fost cosmeticiană ȋntr-un centru sportiv, a avut un magazin de produse cosmetice ȋn centrul oraşului, a lucrat ca ajutor de bucătar, a făcut curăţenie sau a ajutat diferite persoane ȋn dificultate. Dar dintre toate, preferă meseria de mamă, "cea mai grea dar şi cea mai frumoasă ".
O soacră italiană primitoare
Dana nu a avut o copilărie ideală. Părinţii ei s-au despărţiţ, mama s-a recăsătorit şi a fost crescută mai mult de bunica ei. Tocmai de aceea, când a ajuns la Schio din România, şi soacra italiana i-a pregătit o petrecere iar casa unde urma să locuiască cu viitorul soţ era pusă la punct până ȋn cele mai mici detalii, Dana a rămas impressionata de primire.
Soacra italiană, care a primit-o cu atâta dragoste fără ca nici măcar să o cunoască ȋn prealabil, a ȋnlocuit golul din sufletul ei de copil crescut fără părinţi. Fără să ezite o secundă, ȋmi spune că ea a găsit ȋn Italia "o familie", iar cea mai mare ȋmplinire este fetiţa sa, Alessia. O ȋntreb dacă regretă alegerea făcută. Râde cu pofta: "Aş mai face-o de zece mii de ori, pentru familia pe care o am".
Işi ajută bunica din ţară
În afară de faptul că a găsit o familie, Dana a avut norocul să aibă şi familia românească aici. Patru dintre fraţii şi surorile sale trăiesc şi muncesc ȋn Schio. Si-au făcut familii şi ȋşi doresc să rămână aici. Mulţumirea ei cea mai mare este faptul că sunt foarte uniţi, se adună toţi ȋn weekend sau de Crăciun, fraţi, surori, nepoţi. E fericită că ȋn Italia copiii au o altă copilărie şi mai ales, au speranţa unei vieţi mai bune.
Îşi aduce aminte de copilăria sa din România, de bunica sa, care acum are 93 de ani, de cum avea ea grijă de o droaie de nepoţi. Bunica era rigidă, autoritară, cum erau bunicii noştri pe vremuri, nu foarte afectuoşi. Dar Dana ȋi este recunoscătoare pentru asta. Odata ajunsă ȋn Italia, a ȋncercat să o ajute. La ȋnceput, ȋi aducea lapte de lungă conservare din Italia, acum ȋi face cumpărături care să ȋi ajungă pentru 6-7 luni.
Lupta cu prejudecăţile
Aventuri neplăcute ȋn Italia a avut destule. La spital, când a născut-o pe Alessia, infirmiera a cerut sa vorbească cu soţul ei, să ȋi explice lui cum se schimbă un scutec, pentru că Dana fiind străină, n-ar fi ȋnţeles. Aventuri a avut şi când a venit cu sora ei prima dată, ȋnainte să locuiască definitiv aici, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Un prieten italian vine să le ia cu o maşină, ȋnsă aceasta se strică pe drum şi sunt nevoite să ia trenul. Dar nu ştiau că pentru permisul turistic trebuiau să aibă bani (faimoşii 500 de euro) şi sunt date jos din tren, ȋn pulovăr. Ramân in acea gară 2 zile şi 2 nopţi. Între timp, sora care le aştepta sunase inclusiv la ambasadă.
Planurile de viitor sunt legate de Alessia: "Mă gândesc doar la fata noastră". Visul ei este ca fetiţa, care ȋnvaţă bine ȋn Italia, să studieze, să devină cineva.
R.D.
