in

Succes imens pentru Claudiu Stănășel la Prato: a fost ales VICEPREȘEDINTE al Consiliului Local. ”Scrie istorie în diaspora românească din Italia”

”Claudiu Stănășel scrie istorie în diaspora românească din Italia”, scria un cititor pe pagina de Facebook a Gazetei Românești (vezi aici), la publicarea articolului despre succesul extraordinar pe care tănărul de 24 de ani l-a reușit la alegerile locale din Prato, organizate în Italia pe data de 26 mai, a.c. După ce a obținut cele mai multe voturi pentru Lega (439), devenind consilier înainte de turul doi, Claudiu a făcut o nouă mare surpriză: a fost ales Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato, ales în unanimitate de voturi, devenint astfel cel mai tânăr Vicepresidente al Consiliului Local și primul străin cu o funcție istitutională din istoria Primăriei din Prato.

Totodată, putem completa faptul că, pentru comunitatea românească, pentru prima dată un român, candidat cu Lega, a fost ales consilier local, într-un oraș important. Prato este un oraș cheie în economia Toscanei. O altă știre nemaipomenită este faptul că românul a obținut cele mai multe voturi, mai multe decât colegii lui italieni, în total 439 de voturi, cu 100 de voturi mai mult decât următorul ales. În al treilea rând, este probabil cel mai tânăr consilier român din toată diaspora românească.

”Multe emoții pentru mine, dar pe care le-am înfruntat cu orgoliu și respect pentru localitate și pentru toți cei care m-au ajutat să ajung aici. Alegerea mea în funcția de vicepreședinte al consiliului este un semnal puternic al politicii de centru-dreapta către cetățenii din Prato”, a declarat Stănășel pentru La Nazione.

În curând, pentru cititorii Gazetei Românești, Claudiu Stănășel va răspunde într-un interviu întrebărilor noastre despre proiectele pentru Prato, pentru românii din localitatea toscană și proiectele sale viitoare.

Andi Rădiu

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandal uriaș pe tema adopțiilor în Italia: copii „spălați pe creier”, supuși șocurilor electrice și abuzurilor

PMP e convins că noua lege privind votul din diaspora este o ”victorie uriașă pentru românii din Diaspora”