in

”ADN american împotriva DNA românească”, cum vede un avocat italian problemele create de corupția din România

Stimate domnule doctor Dallara,

nu știu dacă ați citit în decursul lunilor trecute despre scrisoarea trimisă președintelui Iohannis de către Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, în care în esență cere să se înmoaie pozițiile prea dure împotriva corupților adoptate de către anchetatorii români, cerând chiar și o amnistie. Giuliani acuză diverse excese din partea Direcției Naționale Anti-Corupție: intimidări la adresa judecătorilor, avocaților și martorilor; interceptări ilegale; mărturii extorcate; procese penale incorecte. Această scrisoare a suscitat multe polemici și a determinat șefull PSD Liviu Dragnea să ceară ministrului afacerilor externe Meleșcanu să reclame ambasadorul Statelor Unite în România. Mă întreb: dacă consultantul legal de la Casa Albă face pe față presiuni României în materie juridică, nu e ca și cum ar face-o în mod direct Trump fără să o facă să pară pe față? Și din punct de vedere juridic, a acționat în mod corect? Având în vedere că e domeniul dumneavoastră, ce părere aveți? Mulțumesc pentru răspuns.

Marius


Dragă Marius,

În realitate subiectul este la granița dintre politică și drept. Eu sunt jurist, nu politician, astfel mă voi limita să analizez aspectul juridic al întrebării.

Sigur, am citit despre cazul Giuliani. Și sigur, scrisoarea din partea lui Giuliani conține acuzații grave. Repet, nu intru în detaliul acestor acuzații, deoarece cred că pentru a judeca eventualele abuzuri despre care vorbește Giuliani e nevoie să ai la îndemână elemente pe care eu le cunosc numai din ziare. Și susțin că atunci când nu sunt suficiente elemente pentru a judeca, ar trebui să se practice ceea ce grecii antici numeau ”epoché”, adică suspendarea procesului în așteptarea de informații mai multe și mai bune. Cred de asemenea că numai funcționarii publici români- ”controlorii” corupției, dar și ”controlorii controlorilor”- au la dispoziție aceste elemente sau lucrează pentru a le procura.

Așadar, în opinia mea procesul lui Giuliani e greșit din două motive, unul legat de dreptul internațional și altul legat de coerență.

Primul motiv, cel juridic, e foarte simplu: numai România ar trebui să judece România. Dacă aceste aprecieri sunt făcute în schimb de către un alt stat A în legătura cu problemele interne ale unui stat B, un astfel de comportament reprezintă mereu un amestec ilegitim în politica internă a altui stat suveran și sună mereu ca o gravă grosolănie în relația dintre cele două țări. În cuvinte simple, precum oriunde în lume, fiecare comandă la el acasă.

Acest lucru, care pare o banalitate, în realitate e o cutumă de drept internațional și are de secole o importanță fundamentală în raporturile dintre state. Anticii juriști spuneau în latină ”par in parem non habet iudicium”: egalul (un stat) nu are jurisdicție peste un egal de-al său (un alt stat). În ziua de azi în dreptul internațional această normă e numita imunitatea statelor și subliniază principiul de independență și de egalitate suverană între state, din care întocmai rezultă imposibilitatea de a judeca actele și comportamentele unui stat străin fără consimțământul statului însuși. Este evident încă un principiu esențial pe care îl aplică diplomaticii, care reprezintă prima linie în raporturile dintre state. Dar și un oarecare funcționar de rang înalt trebuie să cunoască și să respecte acest principiu. Mai ales un jurist precum Giuliani.

S-ar putea opune, dar Giuliani nu are nicio funcție publică oficială în guvernul american, deci își exprimă numai opinia de cetățean privat. În esență nu este de fapt adevărat: Giuliani e un om politic cu o mare experiență și acum face parte din cercul de consultanți ai lui Trump, într-un guvern în care au putere oficială sau semi-oficială tocmai consultanții cei mai apropiați ai președintelui, fie ei advisors formali (de exemplu tipul președintelui Jared Kushner), fie ei simpli consilieri ”informali” (fiica Ivanka Trump), într-un stil politic ce aduce a cel tipic al ancien regime.

Deci, dacă Giuliani, figură legală a președintelui Statelor Unite, se adresează președintelui României, pare evident că spusele sale nu pot fi echivalate cu cele ale unui obișnuit cetățean american. Și oricum Trump ar fi putut să se distanțeze de scrisoarea lui Giuliani pur și simplu revocându-l din funcție sau facându-l să se demită, însă nu a făcut-o, ba dimpotrivă nu a ratat ocazia de a-l felicita.

Pe scurt discuția se sumează în următoarele cuvinte: Direcția Națională Anticorupție românească ar putea fi cel mai bun sau cel mai rău organ anticorupție din lume, dar nu asta e ideea. Pur si simplu nu stă în puterea Statelor Unite să decidă asta.

România este demult o democrație matură și are în spate, mai întâi ca națiune iar apoi ca stat, un lung parcurs către unificare și independență pe care mereu l-a susținut cu mândrie. Până și în timpul comunismului, de exemplu, România a fost singura țară din Europa estică care prin diverse încercări a reușit să își revendice propria autonomie politică de la Uniunea Sovietică.

Al doilea motiv pentru care rețin incorect comportamentul lui Giuliani se referă la coerența lui. Giuliani este criticabil pentru incoerență, în primul rând, pentru că vorbește nu numai ca și avocat al lui Trump, dar și ca avocat al unui alt asistat al său, Gabriel Popoviciu, condamnat de către magistratura din România la șapte ani de pușcărie pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi pentru infracţiunea de dare de mită. Este deci normal ca acuzațiile aduse DNA-ului să pară nu tocmai imparțiale.

Însă în opinia mea marea ipocrizie din parte lui Giuliani se regăsește în altă parte.

Vorbim despre același Giuliani, zis șeriful, care în urmă cu câțiva ani în funcția de procuror în New York era predicatorul zero toleranței către orice formă de infracțiune, iar acum în schimb, ca avocat al apărării, a devenit predicatorul iertării, exportator de amnistie în loc de acea democrație pe care pretind Statele Unite că o exportă (că apoi de această amnistie s-ar bucura un client milionar de-al său e numai un detaliu, nu?).

Acel Giuliani ce realiza punerea în practică a lecturii ”teoriei ferestrelor sparte”, adică teoria sociologică în baza căreia controlând mediile urbane reprimând micile ilegalități și actele de vandalism (tocmai, pedepsind chiar și spargerea unei ferestre) contribuie la crearea unui climat de ordine și legalitate și reduce riscul infracțiunilor mai grave. Dar evident forțele sale de poliție au înțeles greșit teoria: de la ferestre sparte au trecut la capete sparte. De fapt în timpul mandatului lui Giuliani ca primar al New Yorkului polițiștii orașului au fost denunțați pentru un număr uriaș de abuzuri, dar în ciuda acestui fapt de obicei scăpau fără consecințe, eventual cu o zi de muncă suspendată (și aproape mereu fără proces penal împotriva lor), chiar și când băteau cu bastoanele civili neînarmați sau încercau să îi bage la ani buni de pușcărie pe oamenii străzii care nu au făcut nimic rău. Iar dacă un public oficial, cum era Giuliani, este vultur cu unii și porumbel cu alții, devine puțin credibil.

Dacă ne gândim bine acest caz de știre confirmă o tradiție americană, cu Giuliani care a încarnat puțin tipicul spirit yankee, acela pentru care mulți non-americani critică cetățenii statelor unite: dorința de a face pe polițistul (sau, când se poate, pe judecătorii, care măcar nu trag cu arma) lumii.

Ca să fac un joc de cuvinte, de această dată am văzut în acțiune numai ADN american împotriva DNA românească. Cam rău. Dar când merge și mai rău uneori se poate vedea cum Statele Unite invadează alte state fără măcar să ceară permisiunea ONU. Din păcate e cu adevărat o veche patologie al ADN-ului american intenția nestăvilită de a exporta în alte state democrația, cu sfaturi sau cu bombe. Ambele, sfaturi sau bombe, de cele mai multe ori primite fără dorința statului luat din când în când în vizor.


Gabriele Dallara e avocat pledant în fața Curții de Casație cu biroul în La Spezia și judecător onorific la Tribunalul din Genova. Printre altele a fost profesor cu contract de drept sanitar și dreptul muncii la Universitatea din Genova și de drept procesual penal la Școala de specializare pentru profesii legale al Universității din Pisa. De mulți ani reprezintă cetățeni și asociații române în toată Italia. Puteți trimite întrebările voastre juridice pentru a le supune la răspuns la adresa de poștă electronică [email protected]


articol realizat în colaborare cu  Raul Gherghel