in

Diaspora şi mai cum?

Sorin Cehan

Camera Deputaţilor a respins în 9 decembrie proiectul votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate prezentat de deputatul Eugen Tomac. Au fost 203 voturi împotrivă, 84 de abţineri şi numai 8 voturi pentru.

Votul prin corespondenţă, RESPINS. Aşa au răspuns parlamentarii milioanelor de români din diaspora care au fost „umiliți” la ultimele alegeri prezidențiale

Dacă nu ar fi trecut doar trei săptămâni de la turul doi al alegerilor, când zeci de mii de români au blocat întreaga Europă formând cozile cele mai hotărâte din istoria României, ar fi fost un fapt obişnuit. De-a lungul anilor, orice iniţiativă orientată spre facilitarea oricărui drept al românilor din străinătate a fost blocată în Parlament.

Dar nu acum. După ce clasa politică şi-a rupt cămaşa de pe dânsa, strigând, de la stânga la dreapta, că aşa ceva nu se va mai repeta niciodată. După ce preşedintele ales, cel în funcţie şi cel care era cât pe ce să fie şi-au cerut scuze de la cei care au stat ore întregi în frig şi au promis „măsuri” şi „schimbări” şi „revizuiri” ale tuturor legilor, normelor şi regulamentelor posibile, la prima ocazie, toată lumea a uitat. „Diaspora? Care Diaspora? Diaspora şi mai cum?”

Niciun deputat nu a luat cuvântul la vot, măcar pentru a motiva refuzul de a vota această lege, nici măcar iniţiatorul ei nu se afla în sală (o fi avut omul treabă) pentru a-şi apăra propunerea.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea a afirmat că legea era „neserioasă” şi procedura nu asigura securitatea votului. Dar momentul era bun pentru o dezbatere cel puţin tehnică, având în vedere că dezbaterea politică s-a consumat deja, cu Victor Ponta în boxa acuzaţilor şi cu „procurorul” Orban cu chef de retorică.

Din câte am înţeles, deşi ştirile sunt vagi şi contradictorii, Senatul şi Camera ar fi votat pentru înfiinţarea unei comisii care să se ocupe de noua lege electorală, care să întocmească un raport până în iunie 2015. De ce nu 2016?

Iar comisia fantomă a primit sarcină să studieze sistemele electorale din ţări din Europa, dar şi din SUA, în partea referitoare la votul cetăţenilor din străinătate. Din nou… După ce ani de zile s-a discutat de votul poştal, votul electronic, acum facem iar o comisie. Votul prin strigare este? Strigăm de aici, poate ne aude cineva.

Este clar că ne găsim în acelaşi punct de plecare. Votul diasporei l-a salvat pe Traian Băsescu şi i-a adus şi victoria lui Klaus Iohannis. Dar aşa cum e, nu schimbat. Aşa, cu aceste cozi care i-au indignat pe toţi alegătorii din străinătate şi pe circa 55% dintre cei din România. De ce să schimbe un sistem care funcţionează la comandă atât de bine? În campanie se activează sistemul, apoi baraca se închide până la următoarele alegeri.

Participă la campania „VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ E AL NOSTRU”, inițiată de Gazeta Românească

CONSPIRAȚIE contra legii votului diasporei, Tomac: „au profitat de faptul că nu am fost în țară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici: „Nu mă tem de ancheta DNA, nu am avut atribuţii la alegeri”

Exclusiv / Bogdan Stanoevici: „Confirm că nu voi mai fi ministru delegat pentru românii de pretutindeni în noul Guvern. Voi rămâne însă, alături de viitorul ministru”