Menu
in

Diplomă fără diplomaţie

de Sorin Cehan


Gazeta Românească a primit duminică o „diplomă de excelenţă” de la deputatul PSD Cristian Rizea, trimis de PSD să conducă organizaţia de diaspora, cvasi-inexistentă până acum. Organizând o adevărată ambuscadă, deputatul Rizea a vrut să transfere asupra micii organizaţii pe care o conduce capitalul de credibilitate pe care ȋl are publicaţia noastră, făcând aceeaşi tentativă cu Asociaţia Românilor din Italia, prin „diploma de excelenţă” cu care l-a blagoslovit pe Eugen Terteleac, preşedintele ARI.

Deşi i s-a transmis că acordarea unor astfel de diplome este cel puţin inoportună, dacă nu chiar absurdă, Cristian Rizea n-a vrut să ştie de nimeni şi de nimic. A luat ştampila şi a ştampilat cu roşu ziarul românilor din Italia. Nimeni de la Gazeta Românească nu s-a urcat pe scenă să ia diploma cu trei trandafiri. Un ziar nu poate fi premiat de un partid politic, ci eventual de o organizaţie profesională care să recunoască meritele jurnaliştilor.

Este ȋngrijorător faptul că un lucru atât de evident a fost ignorat de un parlamentar român, care susţine că partidul său va aduce „schimbarea”. Să ne ferească sfântul de aşa schimbare. Gestul lui Rizea aduce aminte de trista perioadă dinainte de 2004, când PSD-ul lui Adrian Năstase ajunsese să controleze mare parte din informaţiile care erau publicate, exact cum se ȋntâmplă acum ȋn presa din regimul Băsescu, distrusă printr-un plan diabolic de deprofesionalizare, decredibilizare şi tabloidizare.

Gafa deputatului Rizea l-a ajuns la biroul lui din Parioli şi pe ambasadorul României de la Roma, Răzvan Rusu, lovit şi el pe neve cu o diplomă de excelenţă marca PSD. Diplomatul cu cel mai ȋnalt rang al României ȋn Italia, prins ȋn capcana PSD. Năucit de surpriză, reprezentantul ambasadei la evenimentul organizat de ARI, George Bologan, responsabil cu activităţile culturale şi comunitatea românească, a avut prezenţa de spirit să nu se urce pe scenă şi să primească diploma PSD ȋn numele ambasadorului.

PSD Diaspora, organizaţie cu mulţi şefi, dar fără membri, se zbate deocamdată ȋntre statutul de promisiune şi cel de fantomă. Nu cu diplome de excelenţă şi mărţişoare de partid se poate reduce decalajul imens dintre procentele pe care le are PSD ȋn România şi cel din diaspora.

 <–>

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version