in

Şi eu protestez

Sorin Cehan

Animaliştii, sau iubitorii de animale, cum ne-a somat o cititoare să schimbăm termenul, au anunţat un protest în faţa Ambasadei României din Roma, pentru 3 octombrie.

Joia, zi de muncă, pentru animaliştii şomeri, dar şi pentru câteva românce care şi-au exprimat adeziunea pe facebook şi au cerut boicotarea turismului românesc până când maidanezii nu vor fi în afară de orice pericol.

Asta cu turismul chiar e bună. Boycott tourism in Romania untill they will stop killing dogs. Ce să boicotezi, dragă? Că nu e picior de străin prin ţară.

Pot să mai observ ceva: că la protejarea câinilor, sar mulţi inimoşi. Poate chiar or fi, nu pun la îndoială. Şi poate chiar iubesc animalele.

Mai greu e cu oamenii. Aş vrea să văd o demonstraţie în faţa Ambasadei de la Roma, promit să merg, de protest împotriva condiţiilor în care trăiesc OAMENII din România. Cu salarii de 150 de euro pe lună. Cu pensii de mizerie, cu alimente mai scumpe decât în Occident, cu un sistem de sănătate care face mai mult rău decât bine. De ce nu protestează nimeni ÎN FAVOAREA OAMENILOR?

Era doar o observaţie.

Am asistat în aceste zile la alte proteste împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. În multe oraşe din România, dar şi în străinătate, românii se adună să-i huiduie pe cei care vor să aprobe acest proiect. Protestele par (par!) stimulate de agenţii de influenţă ai lui Traian Băsescu, pentru că au un clar conţinut contra guvernului Ponta. „Căţeii lui Băsescu”, îi alinta cineva. De aştia nu se atinge nimeni, au stăpân.

Am o observaţie, la fel ca la manifestaţia pro-maidanezi: de ce nu sar armatele acestea de ecologişti care nu pot dormi noapte de grija cianurilor, de ce nu sar în apărarea pădurilor din România, atâtea câte au mai rămas? Acolo e o bogăţie de un milion de ori mai mare decât cea de la Roşia Montană.

Pădurile tăiate, lacurile şi râurile deja otrăvite (cianura canadienilor ar fi ca zahărul în cafeaua amară), plajele, dacă nu sunt betonate, sunt mizerabile… Tare aş vrea o demonstraţie contra tăierii pădurilor din România, în centrul Romei, ar avea şi sens, pentru că mult lemn din România e tăiat abuziv şi exportat chiar în Italia. Promit să vin.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băsescu: “Ponta a intrat cu bocancii în justiţie”. Procuror demis la comandă politică

Andra şi Măruţă, naşii de cununie ai fiului lui Piedone