in

Andra şi Măruţă, naşii de cununie ai fiului lui Piedone

În acest weekend, cântăreaţa Andra şi prezentatorul TV Cătălin Măruţă au fost naşi de cununie pentru cuplul Loredana şi Vlad, fiul primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Băiatul cel mare al Primarului Sectorului 4 şi nevasta sa s-au cununat religios la Biserica Sfântul Spiridon din Capitală, iar printre invitaţi s-au aflat Ion Iliescu, Victor Ponta şi Ştefan Stan. Petrecerea a avut loc la Palatul Stirbey, din Bucureşti, iar mirii au avut peste 1000 de invitaţi. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost foarte emoţionat în timpul slujbei religioase. Andra, naşa cuplului, i-a oferit miresei în permanenţă sfaturi în timp ce se aflau în Biserică. Pe treptele Bisericii, mirii au eliberat mai mulţi porumbei albi.

Naşii, emoţionaţi

“Pe 5 octombrie, eu şi Cătălin am devenit naşii de cununie ai unui cuplu frumos, îndrăgostit, romantic. Loredana, o fată frumoasă şi deşteaptă, este proaspăta soţie a lui Vlad. A fost o nuntă superbă, când am lăcrimat în timp ce zâmbeam, mă simţeam ca după o ploaie pe timp însorit. Emoţiile au fost pe măsura evenimentului, iar nostalgia propriei mele cununii a fost imensa. Casă de piatră, dragii noştri, veţi găsi întotdeauna în noi nişte prieteni, mai întâi de toate!”, a scris Andra pe contul personal de socializare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Şi eu protestez

Vicepremierul Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind fraudarea referendumului