in

Kicsi politik

Kicsi politik

Oana Iuraşcu

Anul 2011 a început bine. Avem o discuţie complicată pe malurile Dâmboviţei despre posibila amânare a aderării României la spaţiul Schengen, la termen, în martie.

După aderarea la Uniunea Europeană, România este obligată să adere la spaţiul Schengen din care fac parte 28 de ţări europene, cu excepţii parţiale. De această admitere ar beneficia cetăţenii României, ea referindu-se în principal la libera circulaţie în zonă, pe baza unui permis. Accederea prevede lipsa controlului vamal la graniţe şi o colaborare integrată între poliţiile statelor membre.

Practic, România a fost avertizată de italieni încă de anul trecut că, dat fiind faptul că avem cea mai mare graniţă estică europeană, suntem datori să avem o bună gestiune a controlului de frontieră. Francezii ne pun în vedere că avem salarii mici la vamă (deşi 400 de euro în România nu este un salariu mic) şi astfel vameşii sunt expuşi corupţiei.

La începutul anului am fost din nou avertizaţi de Germania şi Franţa că este posibil ca România să nu adere la zona Schengen la termen.

Deşi este vorba de o sarcină politică de tratat practic, în condiţiile existente, discuţiile politice tensionate şi ţâfnoase ating absurdul.

Dacă aderarea la spaţiul Schengen este o obligativitate şi un obiectiv, nu ar trebui să discutăm atât de mult ci să ne achităm de obligaţii. Cum am aşteptat zeci de ani să aderăm la NATO la UE, mai putem suporta de bună seamă.

Greu de suportat este însă politicianismul obtuz, ineficace şi zgomotos. Ca măsură de “pedeapsă”, politicienii români ameninţă să taie fonduri, cu blocarea aderării Croaţiei la UE sau cu blocarea unor funcţii în Parlamentul European… Ce devenim noi, politiceşte în UE? Nişte maeştri ai suferinţei? Nu ni s-a cerut decât să ne achităm practic de o sarcină.

Ce fel de politică europeană reprezentăm noi atunci când un fost ministru de Externe, Adrian Severin, spune că Franţa ar trebui în contrapartidă exclusă din Schengen şi România să iasă din Francofonie? O dată că Franţa este una din ţările care a susţinut puternic România înainte de aderare şi avem un parteneriat strategic bilateral. Apoi, din Francofonie, chiar dacă se referă la o instituţie, nu intri şi ieşi ca pe o uşă.

A uita că limba română este o limbă latină nu este un lapsus oarecare ci unul istoric. Depinde de domnul Severin să devenim peste noapte, dacă ne cer interesele, altceva…. slavi, germani sau, mâine, poimâine, ce?

Ce fel de consecvenţă avem cu noi înşine, naţională, şi în ce priveşte politicile de până acum, dacă la cel mai mic obstacol trântim uşi şi ne răstim disproporţionat. La francezi. Ca să nu mai amintim că preşedintele francez a fost singurul lider european care s-a obosit să viziteze Palatul Cotroceni în 2007.

Acum, Ungaria deţine preşedinţia Uniunii Europene, iar oficialităţile maghiare deşi ne avertizează că va fi “dificil”, se angajează să facă o prioritate din admiterea României în Schengen. Ungaria are probleme în UE datorită unei legi a presei care restrânge libertatea de exprimare. Solicitat să modifice legea de către UE, premierul ungar Viktor Orban a spus recent că democraţiile vechi ale UE au legi similare.

Încetul cu încetul formăm oare alături de ţările admise recent în UE o ligă a nemulţumiţilor, a frondei? Iată, astăzi ne nu mai interesează de fapt principiul, legea – în România nu este nimeni alarmat de legea ungurească a presei. Oare ce ne interesează de fapt? Politic? Pe ce baze se formează aceste alianţe politice temporare?

Nu ne hazardăm să speculăm pe marginea prieteniei tradiţionale dintre români şi unguri. Dar ar trebui totuşi amintit că Marea Unire a fost pregătită şi de intelectualii Şcolii Ardelene prin studiu lingvistic şi nu prin retorică de forţă.

{i oricum, cu toată diplomaţia recentă şi după aderarea la UE românii nu au reuşit să depăşească peste graniţe etichetele de romi, cerşetori, prostituate şi de muncitori necalificaţi. Dacă este real ceea ce spun mai mulţi politicieni străini, că UE cunoaşte o perioadă de discriminare între ţările membre, poate trebuie pur şi simplu luat act sceptic şi să încercăm să schimbăm ceva practic, cel puţin.

Altfel, nu se rezolvă peste noapte, pompieristic, o veche chestiune culturală discutată de elitele româneşti interbelice: obsesia ţărilor de cultură politică marginală. Experţii PDL ar trebuie să fie doctori în problemă, de la Emil Cioran citire. Nu îl înscriseseră ei vesel în propaganda lor mai an? Indiferent dacă la nivelul elitelor, politicienii vor explica acest nou tip de acţiune europeană sau la nivel poporan, vor catadicsi să observe statutul real al cetăţenilor români, indiferent deci, de perspective, teoretice, practice, zgomotul declaraţiilor ar trebui redus.

În politică, faptele vorbesc. Şi deocamdată, până ne ajută ungurii să intrăm în Schengen, Şcoala Ardeleană a marcat mai multe puncte.

E o mare diferenţă între a face politică reală pentru cetăţenii români, la firul ierbii, între a îmbunătăţi cât de cât condiţiile lor de trai (recomandăm tuturor experţilor internaţionali în integrare o excursie cu ratele de transport ale românilor peste graniţe, aeriene sau terestre, unde oboseala, sărăcia, munca grea şi termenele unor vieţi consumate aiurea pe drumuri se pierd în tăceri sau se diluează în zgomote de trib migrator) şi a te da zmeu în numele lor prin cancelarii drapate în catifea. Diferenţa dintre mare şi mic (kicsi în maghiară).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aderarea la Schengen, blocată

Ramona Bădescu, rubrică pentru români