Oana Iuraşcu
Un milion de femei au demonstrat pe 13 februarie în toate marile oraşe italiene. Nu a fost un eveniment feminist sau politic oarecare, deşi s-a cerut demisia premierului italian Silvio Berlusconi.
Am asistat la o încercare unică în lume de recuperare a demnităţii femeii de sub diktatul comercialist. Cele mai importante sloganuri şi atitudini nu au fost politice ci s-au referit la un domeniu mai rarefiat, mai dificil de prins în propagandă: cel al feminităţii contemporane. Cu neobişnuită forţă s-a auzit din marile oraşe italiene o cerinţă imperativă adresată politicului şi mass media de a nu transforma viaţa femeii într-o închisoare de clişee şi locuri comune comerciale. Femeile Italiei – lucru unic în lume – au demonstrat cu o graţie uriaşă împotriva degradării condiţiei femeii, fenomen comprimat esenţial în cazul Ruby.
“Iubirea nu se plăteşte”, “Dezbrăcat sau îmbrăcat, pentru noi eşti terminat”, “Sunt nepoata unchiului meu” sunt doar câteva din sloganurile care au împânzit pieţele Italiei. Toate arată desolidarizarea de ideea unui regim în care totul este de vânzare sau nu are valoare: corpuri, posturi, iubirea, cultura, educaţia.
Demonstraţia femeilor italiene a atras atenţia asupra politicului şi temelor sale care deformează viaţa de zi cu zi şi dezumanizează. Au demonstrat femei cu tigăi în mână, studenţi amintind de Dante, Petrarca şi “amore cortese” (un cod medieval al exercitării afecţiunii), mame, prietene, familii. Unii îi numesc noii puritani. De fapt, lucrurile sunt mai dramatice. Excesele politice, ale mass media contemporane, modelele comerciale ale velinelor (“Nu suntem nici veline, nici velone, nici velate”), insistenţa scandalurilor politice sexuale, nici măcar amoroase, au dus la exasperare.
Oamenii cer revenirea la un echilibru, vor să se elibereze de intoleranţă, de ubicuitatea subculturii media, care impune forţat “modele” şi excese de nesuportat, printre altele împărţirea femeilor în tinere şi bătrâne şi ridiculizarea lor generală prin reducerea la sex.
Au fost prezente în pieţele Italiei femei cu capetele prinse în televizoare de hârtie, imagini simbol ale vremurilor triste pe care le trăim. Altele au semnalizat traumele societăţii moderne prin benzi colorate şi bannere: “Attenzione! Donna incazzata!” (Atenţie, femeie enervată!”). Fete tinere au amintit lucruri arhicunoscute: că au dreptul la intimitate şi în definitiv, la romantism. “Nu suntem nici escort, nici Madonne, ci mândre să fim femei”, scria pe bannerul din carton al unei italience mature. Vârste diverse, atitudini şi cerinţe diverse..Femeile Italiei au cerut acestui timp modern să le fie respectate diversitatea, opţiunile, recuperarea demnităţii şi a intimităţii feminine într-o lume lipsită de mistere….
Demonstraţia depăşeşte cu mult problemele create de Silvio Berlusconi, a cărui demisie a fost cerută insistent.
Un milion de femei au reuşit să pună în discuţie nu numai efectele politicului şi ale comercialismului modern asupra vieţii de zi cu zi ci un întreg sistem de valori contemporan descris de monopolul sufocant exercitat cumulat de putere, bani şi mass media.
Urletul lor (aşa au numit ziarale italiene strigătul femeilor din Piazza del Popolo “Dacă nu acum, atunci când?” – demisia lui Silvio Berlusconi ) a fost auzit de toată lumea. Demonstraţia a fost relatată în toate marile cotidiene ale lumii.
E şi asta o artă, să vorbeşti de lucruri simple, dar esenţiale, pe care le înţelege toată lumea, indiferent de limbă. Arta noii Gioconde. “La Gioconda incazzata”. Gioconda enervată de oferta timpurilor moderne.
