Oana Iuraşcu
Maşina de vot a coaliţiei PDL-UDMR-UNPR se pregăteşte de o nouă „victorie”: adoptarea noului Cod al Muncii. Acesta este contestat de sindicate, dar nu contează. Pe 8 martie, parlamentarii, care oricum merg de formă în Parlament, deopotrivă mulţumiţi, liniştiţi şi uniţi în această perioadă de criză economică – au deja programat un vot rapid şi apoi, probabil, vreo benchetuială. Se poartă mult acum, în perioada asta de austeritate balurile cu porci fripţi şi valuri de vin prin sediile puterii.
Deunăzi, simultan cu petrecerile politice de diverse feluri, au fost organizate demonstraţii sindicale în mai multe oraşe din România. Aceşti oameni care strigă că sunt batjocoriţi de „ăla chior şi ăla mic” cui se adresează? Nimănui. Anul pre-electoral 2011 marchează „ambetarea” clasei politice şi a unei bune părţi a presei de o iluzie, pusă extraordinar de bine în valoare de adoptarea Codului Muncii: dreapta corporatistă românească verde. Împărţirea rapidă a societăţii româneşti, pe fondul crizei, într-o majoritate săracă şi un club restrâns se face pe baza unei reţete economice minimale, fără investiţii şi cu o clasă politică comodă. Codul muncii, care este ridicat în slăvi ca pe o mare cucerire a epocii capitaliste Boc, de către presa obedientă nici măcar nu este dezbătut public în Parlament ci trecut printr-o procedură extraordinară – a asumării răspunderii.
Trebuie ţinut minte că acest guvern a uzat constant numai de acest tip de procedură pentru toate reformele sale, toate contestate de populaţie. Că opoziţia benchetuieşte, nu are soluţii şi nici nu le caută nu trebuie să mire pe nimeni. Această somnolenţă susţine tacit administraţia Boc, care în definitiv este comodă pentru clubul naţional de putere şi clientela sa.
A devenit evident în ultimii doi ani că schimbarea guvernului depăşeşte Parlamentul naţional şi depinde mai mult de raporturile de putere din Uniunea Europeană. Cum dreapta este majoritară şi domină în continuare în Europa, de ce să se agite opoziţia? De ce să îşi ridice probleme de politică naţională? De ce demonstrează sindicatele?
Cu Boc, avem o viaţă politică de simulacru, în care deciziile se iau automat, formal, fără probleme, fără opoziţie, fără societate civilă, fără părerea sindicatelor.
De aceea lumea bună benchetuieşte şi probabil citeşte presa de scandal. Un studiu recent a arătat că dreapta germană beneficiază direct de pe urma presei de tip tabloid, care creează scandaluri şi deplasează atenţia către lucruri insignifiante, trenduri consumeriste care se regăsesc şi în România. Trebuie să fie interesant să fii în clubul puterii, să nu ai absolut nici o treabă de făcut, să îţi urle sindicatele pe sub ferestre şi să mânânci liniştit şi mulţumit că trăieşti în epoca de aur Boc. Capitalistă.
La siestă deschizi şi o revistă de conştiinţă publică care nu îţi ridică probleme, aşa ca la digestie…
Cel mai interesant acum trebuie să fie pentru cei care au prins toate perioadele tranziţiei româneşti, inclusiv comunismul, şi văd azi ce uşor poţi să faci politică… fără nici un efort şi fără nici un deranj din partea presei… Ce uşor poţi să funcţionezi ca partid de dreapta cu un pedigree de detergent de laborator şi să faci politică naţională de uniune! Uniune de bal cu purcei fripţi.
