Menu
in

1000 de tineri români din diaspora vor primi vacanțe gratuite la munte și la mare în România

Tineri din diaspora în vacanță în România. Cel puțin 1000 de tineri din Diaspora vor merge la munte și la mare în România. Anunțul a fost făcut de Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse. Astfel, Taberele pentru copiii români din afara țării vor fi reluate, după doi ani de pauză.

Tineri români din diaspora vor merge în vacanță în România

În acest sens, ministrul a avut deja o întâlnire de lucru cu secretarul de stat Gheorghe Cârciu și colegii din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni care se ocupă de Programul ARC – taberele pentru copiii români din Diaspora, anunță DpRP pe pagina sa.

„În săptămânile următoare, finalizăm preluarea tuturor taberele. Am stabilit, împreună cu secretarii de stat Doina Pârcălabu și Kacsó-Doboly Izabella-Mária, o evaluare a acestor tabere și să le alegem pe cele mai potrivite având în vedere că sezonul vacanțelor este aproape. Ținem cont, însă, și de contextul geopolitic în care ne aflăm”, a transmis Firea.

Pandemia a blocat programul

În ultimii doi ani, pandemia a blocat acest program. Anterior, în 2019, au ajuns în tabere peste 3.000 de tineri și profesori români din afara granițelor României.

Pentru 2022, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni estimează că vor veni în vacanță în țara natală cel puțin 1000 de copii.

Rareș Bogdan, copleșit de înjurăturile din partea românilor din diaspora, și-a blocat comentariile pe pagina sa de Facebook

La ultima ediție a programului ARC, au fost organizate sejururi de câte șapte zile la Tabăra Căprioara, din județul Hunedoara, Tabăra Săcelu, din județul Gorj, Tabăra Oglinzi, din județul Neamț și Tabăra Sulina, din județul Tulcea.

În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenți și profesori au participat la taberele ARC.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version