in

Aurelian Mihai continuă să denunțe: Jigniri, atacuri la persoană, calomnii, din partea PNL Diaspora, aflată la conducerea DRP, plătită din bani publici

Constat că persoanele girate de către conducerea PNL Diaspora, așa cum înțeleg din afirmațiile dlui. Gîndu, au un comportament nedemn pentru funcțiile pe care le ocupă, iar exprimarea publică, prin folosirea termenilor ofensatori la adresa oricărui român care are experiența vieții în diaspora, atrag atenția, în mod negativ, asupra imaginii DRP și mai ales imaginii premierului Ludovic Orban, în a cărui coordonare directă se află această instituție, potrivit art. 23 alin. (1) „Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, denumit în continuare D.R.P., se organizează și funcționează ca structură fără personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului” din Hotărârea 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

Pentru analiza activității mele parlamentare considerată drept “parazitară” de către actuala conducere a PNL Diaspora,  poate răspunsul lămuritor îl găsesc cei de la PNL Diaspora, la cabinetul premierului Ludovic Orban, dat fiind că, la institențele și invitația PNL, am dar curs acestor demersuri ale foștilor colegi PNL, prin afilierea mea de la începutul anului 2015, în cadrul PNL și a grupului parlamentar PNL, al cărui lider era, la acel moment, dl. Ludovic Orban.

Țin să atrag atenția domnului Gîndu, că se pretează la astfel de atacuri injuste, atacuri personale, domnia sa având alte obligații potrivit funcției pe care o ocupă fără concurs și pe banii românilor din diaspora.

În plus, nu era cazul acestui „drept la replică” artifical, deoarece nu am amintit numele dumnealui în vreunul din articolele de presă semnate de mine.

Nu-mi aduc aminte să fi calomniat vreodată persoana dlui. Gîndu, să-i fi atribuit invective, aprecieri jignitoare așa cum citesc, cu profundă dezamăgire din articolul prezentat în presă, în care, că dumnealui afirmă în privința mea  „…acest personaj care a parazitat o scurtă vreme viața publică românească”.

Asupra activității mele politice, prin comparație, nu cunosc ce preocupări avea domnul Gându ori colega domniei sale, directorul general DRP, Irina Neacșu și nici chiar senatorul Badea, în luna septembrie a anului 2014, când eu protestam parlamentul României, AFLÂNDU-MĂ ÎN GREVA FOAMEI pentru înființarea de noi consulate în beneficiul românilor din diaspora, pentru repatrierea corpurilor românilor decedați în străinătate, PENTRU REDUCEREA TAXELOR CONSULARE, considerate de românii din diaspora, drept ÎNROBITOARE, taxe au fost imediat anulate de către statul român, motiv pentru care ASTĂZI, AVEM CU MULT PESTE 100.000 DE CERTIFICATE DE NAȘTERE ELIBERATE ÎN REGIM GRATUIT pentru nou-născuții români aflați în diaspora, iar milioane de cetățeni români beneficiază și în acest moment de servicii consulare gratuite în urma demersurile efectuate de mine în perioada mandatului de deputat avut în Parlament.

Urmare activității mele parlamentare considerate “parazitare” de către dl. Gându din PNL Diaspora, se poate informa și singur asupra:

1. Modernizarea consulatului din Roma.

Consulatul din Roma a fost modernizat, în vechiul consulat din Roma, oamenii erau primiți la subsol, într-un fost garaj. Astăzi, românii din Roma au șansa prezentării și primirii la un sediu consular, modern, accesibil, în condiții excelente.

Interpelare depusă:

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=37897&idl=1

2. Consulate pentru românii din Bari -Italia, Manchester – Marea Britanie, Stuttgart – Germania.

În urma amendamentelor parlamentare depuse la Legea Bugetului de Stat și interpelările transmise Executivului, a unei activitări insistente, aproape până la ultima fărâmă de energie, statul roman, prin reprezentanții săi nu a mai avut de ales să evite la nesfârșit înființarea punctelor consulare necesare pentru românii din Italia, Marea Britanie, Germania etc.

Încă din mandatul meu de deputat trimis să candideze în Parlament de către românii din diaspora și pentru dumnealor, pentru că sunt două chestiuni diferite, lucrurile au rămas rezolvate prin numirile post a consulilor generali și contratarea de către statul român a sediilor acestor consulate, inaugurate, după amenajarea corespunzătoare.

Mi-a provocat un imens gol în suflet, atunci când o familie de tineri români, plecați din Bari de la miezul nopții pe drum, ajunși în zori la Consulatul din Roma, îmi povestea la porțile Consulatului, că au trebuit să ceară voie de la patron să plece, să plătească cei 135 de Euro pentru eliberarea certificatului de naștere a nou-născutului, iar eu am spus că nu voi părăsi Parlamentul până când nu am să punct la punct aceste lucruri, lucru pe care l-am și făcut.

Nu-mi aduc aminte de vreun cetățean pe nume Dinu Gându sau Irina Neacșu să-i fi văzut pe la porțile consulatelor, interesându-se de problemele românilor și făcând tot ceea ce este omenește posibil să resolve acele necazuri în favoarea românilor din diaspora.

Toate aceste probleme trebuia să le găsesc rezolvate de parlamentari ai diasporei precum dl. Badea, încă înainte de anul 2012, când eu am preluat mandatul de deputat pentru diaspora.

Interpelări depuse pentru înființarea consulatelor din Bari -Italia, Manchester – Marea Britanie, Stuttgart – Germania:

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=45900&idl=1

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46346&idl=1

Pot continua să discut mult desprea activitatea mea politică “parazitară” și chiar să aduc aminte că mi-au lipsit două voturi pentru ca amendamentul pentru dublarea numărului parlamentarilor diasporei să fie încă din 2016 o realitate, iar câțiva colegi din PNL, dacă înțelegeau miza diasporei, ar fi fost prezenți în sală, să voteze, așa cum aveau obligația, iar astăzi diaspora avea un cuvânt mult mai greu de spus în Parlament.

Este adevărat că, în urma implicării și activității mele parlamentare care deranja enorm unii colegi, PNL a ales să nu susțină candidatura pentru alt mandat parlamentar, lucru deși nedemn de un asemenea partid politic, considerat de mine ca atare, mânhit de ceea ce se întâmplă, am preferat să pot continua lupta în beneficiul românilor din diaspora, iar acest lucru a însemnat căutarea unei alte formule politice care să-mi garanteze libertatea deplină și susținerea în privința viitoarelor inițiative parlamentare. Așadar, conducerea PNL de atunci, a dorit îndepărtarea mea și nu numai a mea, din spectrul activității parlamentare, din cu totul alte motive care nu țineau de performanțele din cadrul mandatului afferent Legislaturii 2012-2016.

Alegătorii, necunoscând ce se întâmplă în realitate, au considerat alegerile mele ca fiind neinspirate, subiective, iar în anul 2016, mai ales după o serie de greșeli ale liderilor partidului politic pentru care am candidat, rugat să candidez, pentru că îmi luasem deja gândul de a mai mă prezenta la alegeri, cetățenii au preferat fie să nu mai voteze, fie să voteze sigla altor partide politice, iar aici știm cu toții, că USR a fost revelația politică a anului 2016 în diaspora, prezentând o serie de candidați care aveau experiența vieții departe de casă, de țară, oameni bine pregătiți.

Așadar, pentru curiozitatea oricui dorește să se informeze, iată rezumatul statistic al acitivtății parlamentare prin comparație:

Parlamentari diasporaAurelian MihaiViorel Badea
Legislatura2012-20162012-2016
interpelări parlamentare16314
luări de cuvând11121
declarații politice6712
propuneri legislative initiate11358
moțiuni98

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46346&idl=1

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46346&idl=1

Solicit, în încheiere, publicarea pe site-ul DRP, în regim de maximă transparență a:

-CV-urilor directorilor DRP dlui. Dinu Gându, dnei. Irina Neacșu;

-veniturile lunare obținute(indemnizație cu tot cu sporuri, diurne, cheltuieli de deplasare), mai ales în perioada strării de urgență și lunile aferente strărilor de alertă;

-cheltuielilor ocazionate cu deplasarea în numele statutui român de la angajarea în DRP și până acum(inclusiv cheltuielilor aferente participării la nunțile de partid, acolo unde s-au folosit zboruri plătite din banii publici).

De asemenea, dle. Viorel Badea(pentru milioane de români din diaspora care nu cunosc, senatorul Badea este parlamentar pentru diaspora de aproape 12 ani), dle. Dinu Gându, doamna Neacșu, poate explicați oamenilor câți ani ați trait în vreauna dintre comunitățile românești din diaspora.

Aurelian Mihai, deputat diaspora, 2012-2016, Parlamentul României

Eu am trait în Madrid, departe de casă timp de 11 ani, ca mulți alți cetățeni români. Împreună, toți cei trei, aveți însumat, cel puțin un an în vreuna dintre comunitățile românești, mâncând pâinea aia amară a emigrantului român, plecat pentru un alt viitor, pe cont propriu, departe de țara lui?

 Alte surse informative:

https://www.stiripesurse.ro/raport-activitate-in-sesiunea-parlamentara-februarie-iulie-2016_1142201.html

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Surpriză neplăcută pentru o femeie din Italia: Locuința i-a fost spartă și mânjită cu sânge de un român fără adăpost

Copil de 6 ani, sfârtecat de câinele abandonat de bunicii săi, plecați la muncă în Italia. ”Agresiune extrem de rar văzută”