Menu
in

«Avem mai mulţi copii născuţi în străinătate din părinţi români decât în ţară», spune ministrul Muncii de la Bucureşti

Declarație șocantă a ministrului Muncii de la Bucureşti. „Anul acesta s-au născut mai mulți copii din părinţi români în străinătate decât în țară”, a declarat Raluca Turcan.

„Am avut deplasări în străinătate, ultima deplasare pe care am avut-o a fost în Spania şi acolo deja sunt comunităţi de români decise să rămână în Spania, au copiii deja incluşi în sistemul de educaţie. Cea mai apropiată perspectivă pe care ei o au de a se întoarce în România este la pensie. Lucru care ar trebui să ne dea foarte mult de gândit şi pentru prima dată anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară. Ceea ce pentru noi este dramatic. Şi atunci obligaţi moral în fiecare zi să tragem, să aducem românii în ţară. Sunt familii sparte, sunt comunităţi pur şi simplu dezmembrate pentru că mare parte dintre locuitorii de acolo au ales să lucreze în străinătate”, a explicat ministrul Muncii.  

Raluca Turcan a mai spus că ar fi între 600.000-800.000 de români care lucrează în Spațiul European, conform Adevărul

„Există cifre, însă, ca urmare a liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul european este foarte riscant să spui aceasta este cifra. Da, avem cifre care ne spun câţi lucrători sunt în Germania, în Spania, în Italia şi în alte ţări, există o estimare de aproximativ între 600.000 şi 800.000, dar ca principiu nu vă pot garanta că aceasta este cifra exactă. Ceea ce este foarte mult”, a afirmat Turcan.  

Ciolacu: «Numărul copiilor români născuţi în străinătate a depăşit numărul de copii născuţi în ţară”

Turcan a precizat şi care sunt soluţiile pentru ca românii să se întoarcă în ţară.

„Şi soluţiile sunt următoarele, la care lucrăm, dar efectele nu apar peste noapte: să fie mai bine plătiţi în ţară. Românii vor începe să îşi pună problema să se întoarcă în ţară atunci când salariile vor fi mai bune şi de asemenea când forţa de muncă va fi mai bine pregătită. Cei din străinătate au un avantaj că de acolo vin de la muncă. Salariile mai bune, calificare mai bună şi în acelaşi timp servicii publice de calitate.

Sunt situaţii în care câştigă aproximativ la fel în străinătate cu cât ar câştiga în ţară, însă sistemul de educaţie funcţionează mai bine, sistemul de sănătate funcţionează mai bine, infrastructura nu se compară şi alte servicii publice sunt de asemenea mai de calitate. Şi aici este obligaţia a întregului Guvernul nu poate fi rezolvată de un singur ministru”, a declarat Turcan.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version