in

Deputatul diasporei, Aurelian Mihai, pleacă din grupul propriului partid, dar rămâne în partid!

Aurelian Mihai, deputat ales în diaspora pe listele Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) a anunţat ieri, 21 mai, că pleacă din grupul parlamentar al propriului partid şi devine deputat independent, dar în acelaşi timp nu pleacă din partid.

În ce direcţie spre îndreaptă Aurelian Mihai?

Cum vine asta? Pleacă, dar nu pleacă. Oricum, amănunte nu vrea să ofere. „Nu doresc sa insist in prezenta declaratie asupra particularitatilor care m-au determinat sa i-au (sic!) aceasta decizie”, scrie deputatul.

Interviu cu Mihai Aurelian, deputatul PP-DD ales în diaspora

Deputatul a anunţat pe pagina sa de facebook:

Astazi, am luat decizia de a ma indeparta de grupul PP-DD din Camera Deputatilor. Nu am parasit si nu am intentia de a parasi partidul din care fac parte(PP-DD) cu toate ca in mass-media parasirea unui grup parlamentar este adesea asociata cu plecarea din partidul politic de referinta. (…) Nu am intentia de a ma alatura altui grup parlamentar apartinand vreunui partid politic existent in actuala legislatura.

Continui sa lupt interesele cetatenilor romani din diaspora, a celor care m-au sustinut si care mi-au acordat increderea necesara pentru a fi reprezentati in Parlamentul Romaniei.”

După care a făcut referire, foarte misterios, la anumite „probleme existente”:

„Nu doresc sa insist in prezenta declaratie asupra particularitatilor care m-au determinat sa i-au aceasta decizie, colegii de partid au fost informati din timp asupra problemelor existente.

Considerati totodata ca PP-DD este reprezentat in Parlamentul Romaniei atat prin grupul parlamentar cu denumirea PP-DD cat si de cei care va reprezentam ca deputati independenti.”

De menţionat că pe 19 mai, deputatul Aurelian Mihai s-a aflat la Roma, unde s-a întâlnit cu Ignazio Marino, candidatul centrului-stânga la funcţia de primar al Romei.

În ce scop a avut loc această întânire, dacă nu cumva a fost întâmplătoare, nu putem şti, deoarece domnul deputat nu obişnuieşte să comunice public cu ce se ocupă în exerciţiul funcţiei sale.

Dealtfel, la 6 luni de la alegeri, nu am înţeles în general de ce a fost nevoie de deranjarea alegătorilor din diaspora pentru vot.

S.C.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Şoc şi groază la Palermo: Un român a ucis două femei, apoi s-a sinucis

Declararea veniturilor din străinătate