in

Încetarea detașărilor la consulate, MAE: „Toate posturile vacante sunt scoase la concurs”

Gazeta Românească a publicat recent un material referitor la detașările personalului din mediul privat, care își desfășoară activitatea în Centrala MAE și în Serviciul Exterior, și care urmează să înceteze „cel mai târziu până la data de 31 august 2022”.

angajați dați afară din consulate

Există temeri justificate că oamenii care vor pleca de la consulate nu pot fi înlocuiți imediat, având în vedere că nu au fost finalizate concursurile și pregătirea noilor angajați. Mulți români din străinătate se plâng de faptul că programările online pentru servicii consulare sunt din ce în ce mai îndepărtate de momentul solicitării.

Am cerut Ministerului de Externe mai multe detalii despre ce se va întâmpla după ce personalul detașat din mediul privat va fi trimis acasă. Ministerul arată că posturile rămase libere sunt scoase la concurs, dar că aceste concursuri, cu anumite excepții, nu sunt încă finalizate.

Astfel, în 2021 s-au organizat 2 concursuri, în urma cărora au fost declarate admise 12 persoane pe profil consular. Acum mai sunt inițiate alte 8 concursuri, dar nu sunt finalizate. Pe profil consular, concursul a ajuns la proba scrisă, care se va desfășura cu participare fizică, la 27 iunie 2022.

Iată, mai jos, răspunsul ministerului (intertitlurile și sublinierile aparțin redacției):

Demersurile MAE

Ministerul Afacerilor Externe a întreprins și continuă să desfășoare în mod constant demersuri pe mai multe paliere pentru desfășurarea în bune condiții a asistenței consulare în beneficiul cetățenilor români din afara granițelor, precum și pentru asigurarea funcționalității misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, inclusiv în contextul încetării de drept, la 31 august 2022, a personalului detașat din mediul privat în MAE.

Concursuri pentru ocuparea posturilor vacantate

Astfel, pentru îndeplinirea obligației de a iniția concursuri pentru ocuparea posturilor vacantate prin încetarea detașărilor din sectorul privat, Ministerul Afacerilor Externe a organizat în anul 2021 două concursuri de admitere pentru ocuparea a 252 de posturi vacante, de îndată ce cadrul legal și condițiile pandemice au permis.

Ambele concursuri s-au finalizat, fiind declarate admise 87 de persoane, dintre care 12 pe profil consular.

Până în prezent, în cursul anului 2022, Ministerul Afacerilor Externe a mai inițiat încă 8 concursuri de admitere în MAE pentru 191 de posturi pentru diverse profiluri, inclusiv pentru afaceri consulare. Toate posturile vacante, inclusiv cele ocupate în prezent de personal detașat din mediul privat, sunt scoase la concurs.

Concursul pentru afaceri consulare va avea loc în 27 iunie

Concursul pentru profilul afaceri consulare, anunțat la 28 aprilie 2022, a ajuns la proba scrisă, care se va desfășura cu participare fizică, la 27 iunie 2022. Urmează să se desfășoare proba interviului și cea a verificării dosarelor depuse în format electronic.

Mai multe informații despre concursuri sunt disponibile pe site-ul MAE la secțiunea Cariere/Oportunități de angajare la următorul link:  https://www.mae.ro/node/35613.

Procese de rotație, conform legii

De asemenea, începând cu anul 2020, în fiecare an, au fost organizate în mod regulat procesele interne specifice de rotație la nivelul MAE, conform legii, prin trimiterea la post a personalului propriu al MAE, inclusiv pe posturile consulare ocupate de personal detașat din mediul privat.

Totodată, au fost trimiși, cu titlu temporar, specialiști din sistemul public pentru a asigura buna desfășurare a activității consulare în Serviciul Exterior.

Au fost avute în atenție, cu prioritate, gestionarea unui volum foarte mare de servicii consulare pentru cetățenii români din străinătate, în special pe segmentele eliberării documentelor de călătorie, asigurării protecției și asistenței consulare, precum și în contextul dublării numărului anual de vize de muncă pentru cetățenii statelor terțe, respectiv a creșterii semnificative a solicitărilor de vize de lungă ședere pentru angajare în muncă.

Centrala MAE: doar 8 persoane detașate din mediul privat mai desfășoară activități pe linie consulară.

În ceea ce privește Centrala MAE, în prezent, din totalul de 1021 de posturi, potrivit anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea MAE, cu modificările și completările ulterioare, doar 95 de persoane detașate din mediul privat își mai desfășoară activitatea în Centrala MAE. Dintre acestea, doar 8 persoane desfășoară activități pe linie consulară.

Serviciul Exterior: Doar 21 de persoane detașate din mediul privat mai desfășoară activități cu specific consular

În ceea ce privește Serviciul Exterior, din totalul de 1533 de posturi, potrivit anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea MAE, cu modificările și completările ulterioare, doar 113 persoane detașate din mediul privat își mai desfășoară activitatea în misiunile diplomatice și oficiile consulare din Serviciul Exterior al MAE. Dintre acestea, doar 21 de persoane desfășoară activități cu specific consular.

Activitatea de prestare a serviciilor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României se desfășoară în parametrii normali, cu excepția unora la nivelul cărora se înregistrează anumite întârzieri în etapa de programare, cu precădere pe segmentul solicitărilor de eliberare a documentelor de călătorie.

Criza pandemică de COVID-19 a generat două situații care au avut un impact major asupra activității consulare: impunerea restricțiilor de călătorie, caz în care mulți dintre cetățenii români nu au mai avut posibilitatea de a călători în România pentru obținerea de documente, și eliminarea restricțiilor de călătorie care a dus la creșterea mobilității de călătorie în străinătate a cetățenilor români (fie din România către alte state în scop de muncă, turism, vizită etc., fie din statele unde își au rezidența spre alte state sau România în scop de vizită, turism, afaceri, studii etc.).

Două săptămâni așteptare pentru programare pentru ridicarea unui pașaport

Ambele situații au dus la o presiune foarte mare asupra activității consulare, fiind înregistrat un număr deosebit de ridicat al cererilor de servicii consulare, în special pe segmentul documentelor de călătorie și al actelor de identitate, al căror termen de valabilitate a fost prelungit  în context pandemic. 

Mai mult, pe fondul debutului sezonului estival, activitatea consulară se concentrează și pe eliberarea titlurilor de călătorie, serviciu care se  prestează în regim de urgență și fără a fi necesară o programare prealabilă.

În prezent, termenele în care pașapoartele sunt disponibile pentru ridicare, în cazul cererilor depuse deja la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, sunt de aproximativ 2 săptămâni.

Pentru remedierea  aspectelor legate de termenele prelungite de programare în vederea depunerii cererilor de servicii consulare și eficientizarea pe termen scurt și mediu a activității, MAE a adoptat o serie de măsuri cu aplicabilitate imediată, după cum urmează: redistribuirea personalului consular din cadrul secțiilor și oficiilor consulare și extinderea programului de lucru cu publicul și sprijinirea secțiilor și oficiilor consulare prin trimiterea, în regim de urgență, în delegație, pe perioada estivală, a unui număr de funcționari consulari.

De asemenea, se va continua organizarea, pe parcursul întregului an, de misiuni temporare de sprijin pe linie consulară, în special la misiunile diplomatice și oficiile consulare cu un volum ridicat de activitate.

Informații detaliate despre liniile de acțiune și progresele de etapă ale MAE pe aceste paliere se regăsesc și în raportul de activitate a MAE în cifre pentru anul 2021, publicat pe site-ul MAE la următorul link: raport_mae_grafic_2021.pdf.

Detașările personalului din mediul privat

Informații suplimentare Potrivit cadrului normativ în vigoare, potrivit art. III alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în cazul Ministerului Afacerilor Externe, detașările în curs din sectorul privat trebuiau să înceteze până la 31 august 2020, termen până la care Ministerul Afacerilor Externe trebuia să inițieze concursuri pentru ocuparea posturilor astfel vacantate, în condițiile legii.

Ulterior, acest termen a fost prorogat succesiv până la data de 31 august 2022, pe fondul restricțiilor legale care au afectat posibilitatea de a organiza concursuri de admitere pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante şi temporar vacante pe durata stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19.

Biroul de presă MAE

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Khaby Lame, „regele” TikTok, obține cetățenia italiană prin decret – VIDEO

romanca moarta genova

Italia, româncă de 48 de ani, găsită moartă în casă, soțul și o prietenă cu care locuia sunt principalii suspecți