Menu
in

Ministrul Muncii: „Exodul tinerilor calificaţi este un DEZASTRU. Guvernul trebuie să-i aducă înapoi în România”

„În România, observăm cu claritate efectele negative ale emigrării forței de muncă înalt calificate, în special doctori și ingineri, care au început să fie o problemă pentru noi”, a afirmat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, într-un interviu acordat Financial Times, citat de Agerpres.

Exodul în masă al tinerilor calificați va avea un impact dezastruos asupra economiei, dacă tendința nu se va inversa, a avertizat Mariana Câmpeanu. Guvernul român și-a asumat obligația de a atrage emigranții înapoi acasă, pentru a stimula redresarea economiei.

Economistul Tito Boeri: ”Avantaje pentru ţările care îi vor primi pe români”

Ţara începe acum să simtă efectele exodului care a avut loc în ultimul deceniu, în special plecarea doctorilor și a profesioniștilor din IT care s-au îndreptat către Italia, Spania, Germania și Marea Britanie, a mai afirmat ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a afirmat că plecarea unui număr mare de tineri va pune presiune în viitor asupra finanțelor publice ale țării, rămânând mai puține fonduri care să sprijine sistemul de pensii la statului.

„Problema nu este doar plecarea persoanelor cu înaltă calificare, ci și plecarea multor tineri. Această tendință reprezintă o problemă pe care trebuie să o gestionăm în viitorul apropiat, deoarece ritmul îmbătrânirii populației este cel mai ridicat din Europa„, a explicat Mariana Câmpeanu.

Financial Times: Românii din Spania nu pleacă în Marea Britanie

Pentru a rezolva problema, Guvernul din România a introdus recent o serie de măsuri pentru a trage emigranții tineri înapoi acasă. Potrivit Financial Times, aceste măsuri includ alocarea a 100.000 de euro pentru începerea unei noi afaceri, subvenții pentru scăderea costurilor ipotecare la achiziționarea primei case și o serie de subvenții pentru antreprenorii care investesc în agricultură.

De asemenea, România este decisă să atragă investiții din economiile Europei Occidentale, pentru a convinge emigranții să revină acasă și să lucreze pentru multinaționale, a mai explicat Mariana Câmpeanu.

Ministrul Muncii a recunoscut însă că inversarea tendinței migrației va fi dificilă, deoarece salariile din România sunt mai degrabă comparabile cu cele din statele sărace în curs de dezvoltare decât cu standardele din UE.

Dar criza economică afectează multe din statele unde au emigrat cei mai mulți români — în special Italia și Spania — iar redresarea pieței interne va determina mai mulți români să revină acasă, susține Mariana Câmpeanu.

Sistemul sanitar în suferinţă: jumătate din medicii din România au emigrat

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version