Menu
in

A fost emis PRIMUL pașaport pentru o persoană care nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie

Statele Unite au anunţat eliberarea primului paşaport cu „genul X” unei persoane care nu se recunoaşte în niciunul din genurile masculin sau feminin, conform promisiunilor preşedintelui Joe Biden de a susţine mai mult drepturile minorităţilor sexuale. Documentul este considerat o „piatră de hotar” în recunoașterea drepturilor persoanelor care nu se identifică drept bărbați sau femei.

Departamentul de Stat american a adăugat „căsuţa X pentru persoanele non-binare, intersexuale”’ şi, mai general, pentru cele care nu se regăsesc în criteriile de gen propuse până în prezent, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al acestei instituţii.

Cuvintele ”mamă” și ”tată”, interzise în documentele interne ale PE. «Ideea este tipic dictatorială»

Această nouă opţiune va fi propusă de la începutul anului viitor tuturor solicitanţilor de paşaport, a adăugat el, reafirmând angajamentul diplomaţiei americane de a „promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor persoanelor”.

Potrivit ONG-ului londonez Employers Network for Equality and Inclusion, cel puţin 11 alte ţări acceptă pe documentele de identitate o opţiune ”X”, ce indică un al treilea gen, scrie Agerpres. Printre aceste state se numără Germania, Canada şi Argentina, dar şi India, Nepal şi Pakistan, în cazul acestora trei din urmă fiind vorba despre recunoaşterea comunităţii hijra ca aparţinând unui al treilea gen.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version