in

Propunerea șoc a unui deputat de diaspora: ”Să reintroducem taxele consulare”

”Ignoranță sau rușine națională! PMP (Partidul Mișcarea Populară) SUSȚINE REINTRODUCEREA TAXELOR CONSULARE. La întâlnirea cu Forumul Asociațiilor Românești din Spania, 10 Martie 2018, deputatul PMP de Diaspora, Dorul Coliu, a cerut reintroducerea taxelor consulare eliminate în prealabil.” Aceasta este doar una dintre postările care au apărut în acest weekend pe spațiile virtuale ale românilor din străinătate, postări și comentarii prin care denunțau intenția deputatului Coliu de a propune reintroducerea texelor consulare, ca soluție la crearea unor fonduri.

”Nu am fost permanent în sală sau probabil nu am fost pe fază. Nu am auzit să vorbească de mărire, dar DA, a dat de înțeles că ar fi oarecum contra eliminării taxelor consulare (sau cel puțin a unora)…”, a scris o participantă la întâlnirea de la Madrid.

”Stiți că cu o asemenea știre nu ne putem juca. Mi s-a părut absurd și de-a dreptul josnic ca un deputat de Diaspora să ceară reintroducerea taxelor, repet nu a cerut mărirea lor ci „REINTRODUCEREA” pe lângă multe alte perle scoase, asta m-a deranjat cel mai mult și sigur la a doua sesiune i-am pus-o pe tavă. Cum poți să îți imaginezi dle depurtat de Diaspora că ne reprezinți? Înrobindu-ne din nou cu taxe? Așa vii tu în sprijinul diasporei? Dărâmați ce alți s-au chinuit să construiască ani la rând. Rusine PMP!”, a mai scris un altul.

Răspunsul deputatului a venit să confirme ideea sa. ”Nu a solicitat mărirea taxelor”, ne-a confirmat de la biroul de presă al deputatului, ”ci a dat exemplu că în loc de 50 de euro procura, ar fi fost 10 euro iar din astia 10 euro jumătate să se întoarca în diaspora, consulatele nu ar mai fi susținut că nu au bani să trimită decedații acasă sau să facă consulate itinerante sau alte servicii pentru cetățenii din diaspora.”

Cu alte cuvinte, soluția fondurilor pentru diverse necesități ale diasporei ar fi să se creeze prin reintroducerea cu valoare egală sau mai mică (ce mai contează!) a unor taxe consulare, adică tot din buzunarul cetățenilor. Reamintim că de la începutul anului trecut au fost eliminate majoritatea taxelor consulare. Numeroase taxe consulare au fost eliminate sau reduse începând cu 1 februarie 2017, conform Legii nr. 1/2017.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 martie 2018, Ambasada României în Regatul Spaniei a organizat prima ediţie a Forumului Asociaţiilor Româneşti din Spania, având drept obiectiv facilitarea cooperării între asociaţii şi strângerea legăturilor mediului asociativ cu autorităţile româneşti, printr-un dialog constructiv cu Ambasada şi cu invitaţi din România,  pe teme de interes comun. Ca invitați, au fost prezenți deputații aleși în diaspora Mihai Voicu, Constantin Codreanu și Doru Coliu.

O altă surpriză a zilei a fost prezența deputatului PNL Mihai Voicu, ales în diaspora, care fusese dat dispărut de luni bune, atât în diaspora cât și în Comisia pentru românii din afara țării din Camera Deputaților.

Andi Rădiu

foto: Facebook
Foto: Facebook

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Crimă la Venezia: Gheorghe, ucis în somn de cel pe care l-a primit în casă și l-a ajutat

După ce s-a căsătorit cu o româncă, Alberto a lăsat Roma și adus secretul pizzei la Turnu Severin