in

„La pomul lăudat” – sau ce înseamnă să reuşeşti în UK

Marea Britanie este pe locul 3 în UE şi pe locul 6 în Europa la câştigul mediu net pe cap de locuitor. România ocupă penultimul loc din UE cu un venit mediu net pe cap de locuitor de 8 ori mai mic.

La prima vedere, Marea Britanie este cea mai bună opţiune pentru emigranţii români, mai ales din punct de vedere economic. În realitate însă, câştigurile românilor din UK nu sunt calea sigură către îmbogăţire.

De-a lungul timpului, în interviurile din Ziarul Românesc aţi putut vedea că unii români au părăsit ţara "de foame", alţii din cauza mentalităţilor sau pur şi simplu în căutarea unei aventuri.

Conform statisticilor, salariile din UK sunt:
– Medici – între £40.000 şi £150.000 pe an
– Asistenţi medicali – între £18.000 şi £40.000
– Constructori – de la salariul minim până la £90.000 pe an
– Security – £18.000 – £30.000 pe an

Astăzi am dorit să aflăm ce înseamnă să reuşeşti în Marea Britanie şi cât câştiga in realitate românii care practică unele din cele mai populare meserii "de imigranţi".

Florin Paunescu din Londra – lucrează din domeniul bancar:

"Să reuşeşti în Marea Britanie, ca roman, depinde foarte mult de pretenţiile tale ca om. Pentru unii, a reuşi înseamnă să poată să îşi cumpere un BMW cu volan pe dreapta şi să ajungă înapoi cu el în România, să îl vadă băieţii din faţa blocului.

Pentru un om normal, cum mă consider eu, a reuşi înseamnă a avea viaţa pe care ţi-o doreşti. Să nu simţi lipsa banilor şi să îţi poţi satisface micile plăceri ale vieţii – să vizitezi lumea, să îţi cumperi ultimul tip de telefon dacă asta îţi place, să mănânci ce-ţi doreşti, să mergi la filme, spectacole, să ieşi cu preietenii etc.

Salariul meu este confidenţial, dar va pot spune că este peste £3000 pe lună".

Liliana Lazar, asisitent medical – Manchester:

"În Anglia, dacă ai un loc de muncă, orice loc de muncă, eşti mai realizat decât în România. Mie mi se pare nedrept să compari cele două ţări. Se poate spune că ai reuşit prin simplul fapt că beneficiezi de servicii decente şi de respect din partea autorităţilor.

Cu salariul nu mă pot mândri, este mic, £1200 pe lună, dar în condiţiile în care soţul câştiga aproape dublu, ne descurcăm. Nici nu se pune problema să ne îmbogăţim. De fapt cred că şi în România ne-am fi descurcat la fel cu banii, pentru că aici cheltuielile sunt mult mai mari, dar pe noi ne încântă faptul că oamenii mai şi zâmbesc pe stradă, nu sunt aşa de trişti că în România".

Marcel Ionescu din Portsmouth – taximetrist:

"Oamenii care muncesc nu se îmbogăţesc. Termenul 'a reuşi' este foarte vag şi mi se pare chiar că este folosit abuziv. Nu ai cum să reuşeşti ca imigrant în adevăratul sens al cuvântului. Poţi eventual să te descurci decent, aşa cum fac cei mai mulţi. Ştiu că există şi excepţii, dar vorbesc de o majoritate aici, nu de excepţii.

Am avut sute de colegi care au venit, au stat câteva luni şi au plecat. Unii au plecat cu ceva bani şi se mint singuri, spun că şi-au îndeplinit scopul, alţii au plecat cu datorii. Dar toţi cei care au plecat au făcut-o pentru că nu s-au adaptat, nu au reuşit să înţeleagă sistemul.

De ce spun că este relativ termenul 'a reuşi' – pentru că românii vin aici cu bursa la Oxford sau vin să pună gresie – toţi pot spune că 'au reuşit'.

Referitor la salarii – în munca mea, mai ales într-un oraş universitar, câştigurile variază mult de la o lună la alta. Când pleacă studenţii acasă ne chinuim să plătim chiria şi să ne ajungă banii şi de mâncare".

Marin Drăghici – Medic în Londra

"Faţă de acum 5 ani, nici englezii nu mai "reuşesc" în Anglia, ce să mai vorbim de imigranţi. Să o duci rău în UK, conform standardelor actuale, înseamnă să ai o maşină mai prăpădită, să te cam chinui cu banii de benzină, dar să nu-ţi lipsească nimic de pe masă, să ai unde sta, să poţi ieşi la o bere cu prietenii. Diferenţa între a o duce rău şi a o duce bine, în condiţiile în care ai un loc de munca, este destul de mică şi este dată de preţul maşinii, de o casa cu câţiva metri pătraţi în plus, mărunţişuri.

Să reuşeşti în UK, ca roman – în afară de Sir George Iacobescu şi de artiştii români de aici, nu cunosc pe nimeni să fi reuşit cu adevărat. Mă refer la faptul că nu ştiu pe nimeni să se fi îmbogăţit şi să nu spună că e greu. Toţi trăiesc vieţi absolut normale şi se bucură de viaţă conform educaţiei lor.

N-o să auziţi român să spună că nu a reuşit în UK. Cei care sunt aici sunt prea orgolioşi să recunoască greutăţile prin care trec. Viaţa de imigrant nu e tocmai uşoară şi orice meserie ai avea, nu eşti printre ai tăi, te simţi singur şi te afunzi în muncă pentru a uita de singurătate".

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Acuzaţi că au jefuit bătrânii de care aveau grijă

Filiala PSD Sardinia, condusă de un sindicalist CGIL