Menu
in

Românii din Italia care se întorc în țară NU SCAPĂ DE IZOLARE la domiciliu nici după 1 iunie

Românii care se întorc în țară după 1 iunie vor intra în izolare la domiciliu pentru 14 zile, dacă provin din țările considerate cu risc de răspândire a noului coronavirus, precum Spania, Italia sau Germania. Regula se menține până la data de 15 iunie.

Această măsura rămâne valabilă până pe data de 15 iunie, excepţie făcând cei care revin din state în care nu există nivel de răspândire care să impună intrarea în izolare, a anunțat premierul Ludovic Orban.

„Până la data de 15 iunie (…), toţi cei care se întorc din ţări care sunt, conform evaluărilor INSP, cu un nivel ridicat de răspândire a virusului, trebuie să intre în izolare 14 zile, izolare la domiciliu, carantinarea se va face numai la cerere. Măsura este până la data de 15 iunie. Sigur că cei care pleacă în ţări care nu prezintă risc, la întoarcere nu trebuie să se izoleze”, a declarat Ludovic Orban.

Orban a precizat că doar jumătate dintre cetățenii care vin din străinătate și intră în România prin punctele de trecere a frontierelor mai sunt obligați să se izoleze la domiciliu.

„Şi astăzi (joi – n.r.), de exemplu, vin 16.000 de cetăţeni care intră în România, din care cetăţeni români probabil sunt 11.000 -13.000 de cetăţeni, doar aproximativ jumătate dintre ei sau puţin peste jumătate intră în izolare la domiciliu, iar ceilalţi vin din destinaţii pentru care nu este necesară izolarea la domiciliu”, a mai spus Ludovic Orban.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/roman-venit-din-austria-tinut-in-carantina-14-zile-abandonat-intr-un-hotel-fara-sa-ne-consulte-cineva-ne-au-dat-drumul/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version