Menu
in

Italia, moartea neașteptată a tânărului Florin Străinu, 36 de ani, găsit spânzurat: ”Nu ştim ce s-a întâmplat cu el…”

Florin a murit în Italia, departe de casă, fără ca cineva să știe suferința lui. Avea 36 de ani și era plecat de acasă, dintr-o comună din Olt, de 10 ani. Moartea neașteptată a tânărului Florin Străinu, din comuna Brâncoveni a venit ca un trăsnet pentru familia acestuia și nu numai. Tânărul, în vârstă de 36 de ani, s-ar fi spânzurat, în Italia, țara în care lucra de mai mult timp.

O comună întreagă din judeţul Olt este îndurerată de vestea că cel care a reprezentat ani la rând sufletul echipei locale de fotbal, cel mai prietenos şi mai vesel dintre tineri, s-a stins din viaţă în străinătate. Florin Străinu avea doar 36 ani şi de aproximativ 10 ani a luat calea străinătăţii, mai întâi în Spania, ulterior în Italia.

Din Italia a şi venit vestea tragică, miercuri, 27 mai, atunci când Florin nu i-a mai răspuns surorii sale la mesaje. Aveau o relaţie deosebită, reuşind cu greu să treacă peste pierderea mamei lor, petrecută cu aproximativ nouă ani în urmă. Primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, de unde tânărul este originar, spune că pentru întreaga familie a fost o pierdere enormă. Tatăl tânărului „n-a mai purtat decât negru de atunci, îl salutam şi simţeam durere în glasul lui”, a spus primarul.

Florin era tânărul săritor, vesel, cu zâmbetul pe buze. A fost legitimat la echipa comunei, Branco Brâncoveni, la 19 ani. De fapt, el a fost ani la rând sufletul echipei, ocupându-se să adune fonduri pentru deplasări, echipamente. Florin lucra, din câte se ştie, la un hotel în Italia. Greu de spus prin ce a putut să treacă în această perioadă, când multe sectoare de activitate s-au închis de pe o zi pe alta.

„Toată lumea e bulversată, a făcut inamicul ăsta din noi ce-a vrut. Sunt familii, sunt convins, fără serviciu, sunt familii care au rămas fără bani, sunt familii care nu pot să-şi plătească ratele, sunt familii acolo care n-au putut să vină şi nu mai au cu ce să trăiască. N-aş vrea să cred că şi el face parte din categoria asta. De trei luni de zile fără să lucrezi… Nu ştim, nu ştim ce s-a întâmplat cu el…”, a mai spus primarul, citat de Adevărul.

Pe contul oficial de Facebook al localităţii, primarul a postat un mesaj despre vestea morţii lui Florin, rugând sătenii să sară în ajutorul familiei. Totodată, primarul a contactat agenţii economici din localitate şi a făcut apel şi în rândul angajaţilor din primărie.

Familia are nevoie de sprijin pentru a repatria trupul tânărului și prietenii au lansat un apel. Cei care pot şi doresc să ofere ajutor familiei, acestea sunt conturile puse la dispoziţie, deschise pe numele surorii tânărului:

Diana Iuliana Străinu: RO39INGB0000999907289856 contul în lei sau RO98INGB0000999909324436, contul în euro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version