in

Schimbare, dar intre noi / Consilierul lui Nastase, responsabil cu diaspora la Cotroceni

Klaus Iohannis a ales persoana care urmează să ocupe funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale. Liberalul Dan Mihalache (foto) se află printre puţinele nume vehiculate pe lista sigură a consilierilor care îl vor însoţi pe Klaus Iohannis la Cotroceni. Cel mai probabil, potrivit unor surse liberale, el va fi șeful cancelariei prezidențiale. Acesta a confirmat informația pentru EvZilei.

În 2012, Dan Mihalache a fost numit secretar general al Guvernului Victor Ponta. Între 2001 şi 2004 a fost consilier al premierului Adrian Năstase în Guvern. Din 2004 până în 2008, a deţinut un mandat de deputat PSD în Parlamentul României, circumscripţia nr. 26, Maramureş. În 2009, a devenit Director de comunicare şi strategie în campania electorală prezidenţială a lui Crin Antonescu, al cărui consilier politic a devenit începând cu anul 2010.

În campania prezidențială a lui Klaus Iohannis, el s-a ocupat de strategie, cu precădere de sondajele de opinie, cercetarea de piaţă şi mesajele politice.

 


 

Cancelaria Preşedintelui elaborează şi coordonează agenda de lucru a Preşedintelui României, în colaborare cu departamentele şi compartimentele instituţiei prezidenţiale. Totodată asigură legătura Preşedintelui României cu instituţiile statului şi cu românii de pretutindeni, în vederea rezolvării tuturor solicitărilor adresate acestuia. Cancelaria Preşedintelui are în componenţă următoarele structuri:
1) Cabinet Preşedintele României
2) Românii de Pretutindeni

Atribuţii principale în relația cu ROMÂNII DE PRETUTINDENI:

• Asigură legătura Preşedintelui României cu comunităţile româneşti din străinătate şi cooperează în acest sens cu autorităţile publice cu atribuţii în materie, în special cu Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, Comisia pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României şi Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor;

• Elaborează proiecte de poziţie ale şefului statului în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în corelare cu strategia naţională de apărare şi strategiile de relaţii externe ale României, în cooperare cu instituţiile administraţiei centrale, pentru promovarea acestor poziţii;

• Elaborează documente, sinteze, rapoarte în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni;

• Stabileşte întâlnirile Preşedintelui României cu personalităţi din comunităţile româneşti de peste hotare şi întocmeşte dosarele documentare necesare;

• Participă, pe bază de mandat, la evenimentele organizate de comunităţile româneşti de peste hotare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carmen Dinu, printre oamenii „nevăzuți” din Parlamentul European. „Niciodată nu m-am gândit că voi lucra aici”

După război, mulţi viteji / Geoană: „Trebuie înfiinţat un minister al românilor din diaspora”