in

Silviu Bian (ANOFM) către românii din străinătate: România „dispune de 12.000 de locuri de muncă vacante”

Silviu Bian, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România, a declarat, la prezentarea proiectului Medit, care a avut loc marţi, 11 octombrie, la Roma: „Există loc pentru lucrătorii care vor să se întoarcă în ţară”.

În România ar exista, potrivit lui Bian, “12.000 de locuri de muncă la nivel calificat, care aşteaptă să fie ocupate: o situaţie schimbătoare pe bază geografică care se menţine oricum stabilă chiar şi în prezenţa crizei economice actuale”.  Situaţia a fost raportată de Silviu Bian, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România, lider al proiectului Medit implementat în Italia în colaborare cu ACLI pentru a informa cetăţenii români prezenţi în Italia despre posibilităţile de muncă existente în România în vederea evaluării oportunităţii de a se repatria.

„Proiectul – explică Bian – a fost demarat în 2009, când România trăia un moment de puternică creştere economică în care firmele avea cereri mari de forţă de muncă, în special calificată. Astăzi vremurile s-au schimbat şi problemele financiare afectează şi situaţia firmelor prezente în România, însă cu toate acestea acolo încă există numeroase oportunităţi, în special pentru lucrătorii specializaţi”.

Bineînţeles, explică, există variate diferenţe între regiuni: la Bucureşti cantitatea de locuri de muncă calificată este încă bună, în alte zone, precum cea a Timişoarei, locurile de muncă vacante sunt mult mai puţine, însă în orice caz „mesajul care trebuie trimis este că în rândul firmelor locale şi multinaţionale există o piaţă deschisă în care este spaţiu pentru lucrătorii care vor să se reîntoarcă în ţară„.

Citeşte şi:

Studiu: Un român din doi din Italia vrea să se întoarcă acasă

Bani europeni pentru a sprijini întoarcerea muncitorilor români din Italia/ 1.000 de locuri vacante

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Indignaţii” nu au ocupat Bucureştiul. Fenomen global, ignorat în România

VIDEO/ După Burj din Dubai şi Empire State Building, celebrul “Spiderman” a escaladat Intercontinentalul din Bucureşti