in

Simpatizanții +PLUS din diaspora au început constituirea de filiale, peste 100 de persoane la Londra, urmează Viena

Peste 100 de membri și simpatizanți PLUS din Marea Britanie s-au reunit duminică, 10 februarie, la Londra, cu ocazia primei întâlniri PLUS UK. Mâine, 16 februarie, și românii din Viena au anunțat că se vor întâlni pentru a lansa filiala PLUS Austria.


Iată comunicatul primit la redacție, din partea filiale +PLUS UK:

”Agenda întâlnirii a început cu prezentarea viziunii PLUS pentru România: un stat democratic, european, prosper, cu o clasă politică formată din oameni competenți și cinstiți, de care toți românii – din țară și din diaspora, să se simtă cu adevărat reprezentați. Mesajul transmis de echipă a fost că numai împreună o putem construi, cu aportul fiecăruia dintre noi.

“Proiectul nostru e România – PLUS nu e un scop în sine, ci un mijloc de a ne implica, întrun fel cât se poate de concret, la transformarea în bine a țării, și de a face din România un loc în care oamenii își doresc să vină și să trăiască. Pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi, fie că aveți biroul în spatele unui volan sau în fața unui calculator. Avem nevoie de toți, și oricine își câștigă pâinea cinstit este binevenit alături de noi”, a spus Claudiu Chendeș, coordonator regional pentru Diaspora și membru în Consiliul Național PLUS.

La întâlnire a fost prezent și John Barker (foto jos), membru fondator PLUS, care a lucrat cu Dacian Cioloş pe când se afla la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

“Am trăit 4 ani în România, sunt căsătorit cu o româncă, rămân implicat și urmăresc în continuare situația politică din România. Și cunoscându-l pe Dacian Cioloş fiindcă am lucrat împreună când el era Ministrul Agriculturii, pot să vă spun că la momentul actual nu există nimeni mai capabil să producă o schimbare adevărată în România. Aveți mult de muncă, dar îmi pun speranțele că PLUS va reuși”, a fost mesajul său.

În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre organizarea în teritoriu a PLUS UK, activităție viitoare, și modalitățile concrete de implicare în inițiativele partidului. În sesiunea de Q&A, membrii echipei PLUS UK au răspuns întrebărilor venite de la o audiență foarte variată: studenți, antreprenori, liber-profesioniști. S-a discutat despre politici macroeconomice, antreprenoriat, infrastructură.

Discuția a atins și subiectul alegerilor europene din mai 2019, cel mai important obiectiv din perioada imediat următoare. S-a vorbit mult despre importanța votului, cât și despre nevoia creșterii semnificative a numărului și capacității secțiilor de votare în toate orașele din Marea Britanie în care există comunități românești.

Mesajul venit de la participanți e unul clar: românii din străinătate sunt aici, contează, și vor să se implice. Deși trăiesc departe de casă, rămân conectați la ce se întâmplă în țară și doresc să își exercite dreptul de a vota:

“Știm prea bine cu toții că în tot felul de situații – de la spital, la ghișeu, te lovești de politică. Nu poți să spui că politica nu te afectează, nu te interesează. Dacă vrem schimbare, trebuie să ne implicăm, să începem de undeva, și primul pas este să ieșim la vot la europarlamentare”, a declarat unul dintre participanți.

Ziua s-a încheiat cu o discuție informală între cei prezenți, în care, cu energie și entuziasm, sau schimbat idei despre inițiative viitoare. PLUS UK așteaptă în continuare sugestii și idei de la comunitatea românească pe adresa [email protected].”


Simpatizanții +PLUS Austria și-au anunțat întâlnirea pentru data de 16 februarie, începând cu ora 18, la restaurantul Donaudelta, Sechshauser Gurtel, 7, 1150, Viena

”De ce să participi la acest eveniment? România noastră se va schimba doar cu oameni eficienți, competenți, cu oameni care își asumă responsabilități, oameni care se concentrează pe soluții, nu pe probleme – cu multă muncă, cu pasiune şi cu răbdare. Nu există nicio soluţie magică în această luptă. Dacă noi vom crede că orice efort este inutil şi că nimic nu mai poate schimba România în bine, atunci ei au câştigat. Nu lăsa niște corupți să controleze viitorul tău și al copiilor tăi. A te implica în politică înseamnă să îți pese de tine și de copiii tăi, să-ți pese de taxele și impozitele pe care le plătești, să-ți pese de calitatea și bunăstarea vieții tale și a familiei tale. În 2014, românii din diaspora, prin prezența la vot, au scris istorie. Suntem o voce puternică al cărei ecou răsună din toate colțurile planetei și se face auzit până în Guvernul, în Parlamentul României și în toate instituțiile publice din România. O Românie nouă, normală, e posibilă numai dacă reuşim să schimbăm majoritatea clasei politice actuale. Te așteptăm în echipa învingătorilor. +PLUS Austria”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Propunere epocală: Înființarea liceului ”Mihai Eminescu” la Roma

Raportul Episcopiei din Italia: iată câte parohii și preoți există, câte botezuri, nunți și înmormântări au fost anul trecut