in

Video/ Un român a uimit juriul de la “Germanii au talent” cu un număr de acrobaţie plin de “accidente”

Constantin Alexandrul Bellu, un imigrant român stabilit în Germania, a ţinut juriul şi publicul cu sufletul la “Das Supertalent 2011”– echivalentul showului “Italia’s got talent”, difuzat pe postul RTL.

A cântat la chitară în timp ce a făcut salturi de pe o trambulină, a “căzut” mimând un accident, s-a “lovit” cu microfonul, a “alunecat” din greşeală, iar, în final, şi-a vărsat peste faţă paharul de apă al unui membru al juriului. Verdictul: românul a obţinut trei “DA” şi s-a calificat la etapa următoare a emisiunii.

Membrii juriului şi spectatorii au rămas, efectiv, cu gura căscată, neştiind dacă e vorba despre o glumă sau “accidentele” erau prevăzute în numărul românului.

La sfârşit, membrii juriului l-au aplaudat pe Constantin, spunându-i că numărul a fost “superb”. "Ai un numar clasic, care datorită trambulinei, a devenit modern", a spus Sylvie van der Vaart, una din membrele juriului.

Constantin Alexandru Bellu s-a format ca artist acrobat la Circul Globus din Bucureşti. In prezent, el locuieşte în Germania şi susţine spectacole cu numele de scenă Costin Pity.

Vezi AICI performanţa românului

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Primarul Alemanno a asistat la bătălia dacilor cu romanii

Muncitor român, mort în timp ce lucra la pinacoteca familiei Agnelli