in

Viorica Dăncila, amenințată cu pușcăria pentru votul din diaspora. «Să știți că nu mă intimidați!»

„Mai spuneţi că voi răspunde nu doar politic, ci şi penal, pentru modul în care au fost organizate alegerile europarlamentare. O acuzaţie extrem de gravă şi care trădează că în lipsă de soluţii pentru guvernare speraţi să vă vedeţi adversarii politici după gratii, chiar dacă nu există temeiuri pentru acest demers. Să ştiţi, domnilor parlamentari ai opoziţiei, că nu mă intimidaţi, sunt om onest şi responsabil, determinat să fac lucrurile cât mai bine în funcţia pe care o deţin”, a declarat, marţi, la dezbaterile asupra moţiunii de cenzură, Viorica Dăncilă, potrivit News.ro.

Ea a spus că au fost suplimentate secţiile de votare din diaspora la un număr mult mai mare, dublu faţă de celelalte alegeri pentru Parlamentul European.

„Vă reamintesc că la precedentele alegeri europarlamentare, din 2007, 2009 şi 2014 în diaspora au funcţionat 190 de secţii de votare. Acest guvern a suplimentat numărul la 441 de secţii de votare, în condiţiile în care la termenul legal la care trebuiau stabilite aceste secţii domnul preşedinte Iohannis încă nu anunţase organizarea referendumului. Guvernul României a acţionat potrivit legii. Convocarea din timp a referendumului concomitent cu alegerile europarlamentare ar fi făcut posibilă o dimensionare mult mai corectă a numărului secţiilor de votare din afara graniţelor. În fond, ţine de buna colaborare a instituţiilor să ştim date concrete pe baza cărora să stabilim un număr de secţii corespunzăror creşterii timpului de exercitare a votului”, a afirmat Dăncilă.

Premierul a susţinut că pentru fiecare alegător din diaspora care a votat pe listele suplimentare trebuiau completate de mână mai multe hârtii în care trebuiau strecute datele de identificare şi adresa alegătorului, ceea ce înseamnă o durată de 3-4 ori mai mare decât în cazul unui alegător trecut anterior pe listele electorale permanente.

Șoferul unui TIR, erou în Italia, a oprit circulația pe o autostradă și a salvat un tânăr de la moarte

„În plus, Guvernul nu poate stabili de unul singur câte secţii de votare sunt necesare, de aceea avem ambasadori, să discute cu comunităţile de români, să caute locaţii pentru noi secţii de votare. Însă toate atacurile sunt concentrate pe Guvern pentru că asta vă convine politic. Iar această abordare vădit partizană arată ipocrizia cu care trataţi problemele reale ale votului din diaspora. Nu vă interesează să stabiliţi responsabilităţi reale şi să rezolvaţi problemele. Pentru dvs este doar un joc politic prin care vreţi să vă loviţi adversarii. Vă invit pe toţi să vă implicaţi, urmează alegerile prezidenţiale, aştept să văd câte propuneri de înfiinţare de noi secţii vor veni de la dvs, de la partidele de opoziţie, câte propuneri vor veni de la preşedintele Iohannis şi de la ambasade. Eu vă promit că în calitate de prim ministru voi susţine financiar aceste propuneri”, a încheiat Dăncilă.

Copil abandonat la casa de copii în România, devenit medic în Italia, tatăl a stat în genunchi când l-a văzut

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Creşterile salariale nu pot opri „exodul” medicilor. Ministru: «De adus înapoi mă îndoiesc că-i putem aduce pe cei care au emigrat»

Era cea mai bătrână persoană din Europa. Italianca Giuseppina Robucci a murit la 116 ani