in

14 rețineri în dosarul permiselor obţinute ilegal la Suceava. Șef din Poliţie, bănuit că primea mită 20.000 euro pe zi

Procurorii anticorupţie au reținut vineri 14 persoane în dosarul permiselor obținute fraudulos la Suceava. Printre aceștia se numără șeful Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din Suceava, dar și un ofițer de poliție judiciară de la Direcția Generală Anticorupție din județ, acuzat că îi proteja pe ceilalți inculpați și le dădea informații din investigațiile care i-ar fi vizat.

Toți cei 14 sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, dar și de alte infracțiuni. Procurorii DNA susțin că aceștia ar fi organizat o schemă prin care trucau atât examenele pentru permise auto, cât și procedura de înmatriculare a automobilelor. Promovarea candidaților la examenul de permis s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu și 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică, potrivit DNA, scrie G4Media.

În ceea ce privește înmatricularea autoturismelor, membrii grupului facilitau, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea sau verificarea R.A.R., precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, mai susțin procurorii.

Procurorii susțin că un singur inculpat, Radu-Ionuț Obreja, șeful Compartimentului Regim Permise, ajunge în unele zile să ia mită de peste 20.000 euro.

Reamintim că la percheziţiile efectuate joi de DNA au fost descoperite la domiciliile suspecților zeci de kilograme de aur, peste 1,2 milioane de euro ținute inclusiv în geamantane, găleți și ligheane, dar și mașini de lux. 

În plus, procurorii arată că Mihail Martin, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava.

Suceava, județul cu cei mai mulți morți în accidente rutiere

De șase ani, județul Suceava este pe primul loc în țară ca număr de accidente rutiere soldate cu morți. Anul trecut, pe şoselele din judeţ au murit 83 de oameni iar Suceava a fost în 2019 județul cu cel mai mare risc de deces în accidente din România.

În ultimul an, 224 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere petrecute în județ.
Surse judiciare au declarat pentru Europa Liberă că în cazul perchezițiilor de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, numai de la începutul anului, au fost eliberate prin dare de mită câteva sute de permise de conducere, cercetările fiind departe de a se încheia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ghid pentru convertirea unui carnet de conducere străin în Italia. Cât pot conduce cu permisul românesc?

FARMP vă invită să sărbătoriți Ziua Marii Uniri cu vizionarea on-line a filmului “Maria, Regina României”! Iată codul promoțional!