in

Bătrâni păcăliţi şi executaţi silit. Vârstnicii au semnat împrumuturi pentru alţii, escrocii au fugit cu banii

Mai mulți bătrâni din Bucureşti s-au trezit executați silit peste noapte. Escrocii îi conving să-i ajute făcând diferite credite, ca mai apoi să rămână datori.

Convinși cu o poveste impresionantă și o masă caldă, vârstnicii au semnat împrumuturi, pentru alţii, la casele de ajutor reciproc. Acum regretă amarnic și plătesc aproape jumătate din pensie, în timp ce presupușii escroci au dispărut cu banii. Poliția Capitalei a început o anchetă.

Unul dintre cei care susțin acum că au căzut în capcană are 78 de ani. Trăieşte în singurătate şi durere, din 2019, de când i-a murit soţia. Este de altfel şi anul în care apare ca girant în mai multe contracte de împrumut, la două case de ajutor reciproc pentru pensionari, din Bucureşti. Cum titularii nu şi-au plătit obligaţiile, omul a fost executat silit: în acest moment, 40 la sută din pensie îi este reținută.

Nora bărbatului trăieşte în Italia. A mers în ţară, pentru o vacanţă, și spune că a descoperit nu mai puțin de patru dosare de executare silită pe numele socrului sau. I s-a părut dubios și a luat legătura cu alți bătrâni care au jucat rol de girant sau titular în aceleași contracte de împrumut.

Aceștia i-au povestit că doi indivizi, care nu apar nicăieri în respectivele acte, i-ar fi convins pe toţi să ia banii de la CAR.

“Aceste persoane puneau împreună mai mulţi bătrâni, nu se cunoşteau între ei, erau bătrâni din sud, din nordul Bucureştiului, unde îi găseau pe aceştia şi chemaţi împreună la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor şi fiecare se punea garant la fiecare, două persoane pentru a trei. Iar a patra persoană lua banii”, a povestit nora bătrânului pentru Ştirile Pro TV.

Conform mărturiilor, schema este următoarea: convins de povestea care le-a fost servită, unul dintre acești vârstnici acceptă să se împrumute. Unul sau doi pensionari îl girează. Banii – până la 7 mii de lei – ajung apoi la cei doi indivizi care nu figurează în documente. Evident, în perioada următoare, de rate nu se ocupă nimeni. Dobânda curge, sumele se adună, iar de achitat, legal, responsabilitatea le revine tot bătrânilor, care ajung să fie executați silit.

Sunt bătrâni vulnerabili care au oarecum cu aceeași poveste. Oamenii susțin la unison că nu știu ce au semnat. Nici cei care au luat banii pe numele lor, nici cei care au girat.

Povestesc că au crezut că ajută și că trebuie să achite ceva doar dacă titularul împrumutului, unul dintre ei, moare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]

O nouă problemă în Italia: „Am pierdut anticorpii”, alarma medicilor vaccinați acum 6 luni

Varianta Delta în Italia a crescut la 16,8%. Locatelli: «Se pot reînființa zonele roșii»