in

Băsescu: „Toţi puradeii la şcoală!” – soluţia europeană pentru problema romilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că problema romilor în spaţiul european nu va fi rezolvată nici în generaţiile următoare dacă nu se aplică soluţia „toţi puradeii la şcoală”, indiferent dacă aceştia se află în Germania, Spania sau Italia.

Băsescu a subliniat că problema emigraţiei romilor din România nu are nicio legătură cu aderarea la spaţiul Schengen.

„Pentru că şi ei, ca şi noi, ştim foarte bine că problema romilor nu este o problemă de Schengen, ei nu aterizează din ţări arabe, nu vin din India, ci din spaţiul european, iar acum ajungem din nou la ceea ce eu ceream în Consiliu în 2009 şi 2010, o politică europeană pentru integrarea romilor, iar asta trebuie să plece de la un zero absolut, care înseamnă nicio primărie pe teritoriul UE nu-ţi dă niciun fel de ajutor dacă nu îţi trimiţi copiii la şcoală”, a afirmat Băsescu la o emisiune tv.

De asemenea, preşedintele a arătat că poate fi găsită o formulă de trimitere de cadre didactice din România în Germania pentru educaţia tinerilor romi, la fel cum au fost trimişi şi în Spania şi Italia.

„Găsim formule. Cum avem dascăli români în Spania, în Italia, putem trimite şi la Dusseldorf. «Câţi staţi fraţilor aici? Şase luni. Toţi puradeii la şcoală». Pentru că nu vom rezolva problema romilor nici în generaţiile următoare, dacă nu începem cu acest element de bază, copiii romi la şcoală”, a afirmat Băsescu.

Totodată, preşedintele a subliniat că nu acceptă abordarea interzicerii dreptului la liberă circulaţie pentru această categorie etnică, această restricţionare putând fi aplicată numai individual, pentru cetăţenii români cu precedente penale.

„Dacă cineva vrea să sugereze că România ar trebui să interzică libera circulaţie a unei categorii de cetăţeni ai ei, trebuie să uite această abordare”, a afirmat preşedintele, arătând că ministrul italian de Interne Roberto Maroni din guvernul lui Silvio Berlusconi a propus în urmă cu câţiva ani şi acest tip de soluţie.

„Şi răspunsul nostru a fost foarte simplu: «da, introducem restricţii cu o singură condiţie, probaţi-ne că sunt infractori». Dacă la voi nu pedepsiţi cerşetoria, vrei să-l pedepsesc eu pentru cerşetorie? Prindeţi-l că a furat, daţi- ni-l, şi-i dăm interdicţie de a părăsi ţara. Dar doar aşa, pentru că îl urci în avion şi spui «du-te înapoi în România», nu se poate. Aici crearea unor precedente este extrem de periculoasă şi de aceea România refuză categoric orice precedent de acest tip. Cu infractorii, da, suntem de acord, ni-i ţinem acasă un timp, cât stabilim, dar nu cu cetăţeni români de etnie romă sau care sunt români pur şi simplu”, a mai spus Băsescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Americanii o adoră! Catrinel Menghia, din nou în celebrul serial CSI

„De 10 ani n-am primit o floare de la nimeni!”