in

Guvernul schimbă din nou REGULILE de intrare în România: carantină redusă la ZECE ZILE și test PCR negativ la îmbarcare

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. Testul PCR negativ este obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar, pentru cei care vin din statele incluse pe lista galbenă, iar carantina se reduce la ZECE ZILE. Excepție face Marea Britanie.

Carantina se reduce la zece zile

Conform CNSU, la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat sunt obligate să prezinte un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării în avion sau autocar (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile.

Astfel, cine se întoarce dintr-o ţară din lista galbenă şi nu are testul negativ, nu urcă în avion, autocar, tren!

Cine totuşi nu vine cu test, dar se întoarce terestru cu maşina personală, poate intra în ţară, însă va sta 14 zile în izolare la domiciliu. Poate ieşi din carantină după zece zile, după teste negativ făcut în ziua 8.

„Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute și care nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în hotărâre, decizia fiind valabilă pentru cei care, de exemplu, intră în țară cu mașinile personale.

De asemenea, persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptate de la măsura carantinei mai multe categorii care nu prezintă simptome Covid, printre care șoferi, piloți, personal navigant, lucrători transfrontalieri.

Persoanele exceptate de la obligația prezentării unui test PCR

Testul PCR nu e obligatoriu pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID.

Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian și rutier de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din zonele de risc epidemiologic, prevăzute în decizia CNSU au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:

a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau,
b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea acesteia până la data îmbarcării sau,
c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării.

Dovada confirmării se realizează cu documente medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Guvernul României a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, până pe 13 martie 2021, iată ce restricţii au fost ridicate

Român de 51 de ani carbonizat într-o casă în flăcări în Irpinia, un moldovean a suferit grave arsuri