in

Guvernul scumpeşte din nou carburanţii. Şoferii ameninţă că vor alimenta de la vecini

Guvernul condus de Victor Ponta a decis ca de la 1 aprilie să aplice o acciză suplimentară la carburanţi. Scumpirea acestora cu 7 eurocenţi plus TVA pe litru va avea ca efect o nedorită ascensiune a României în topul preţurilor la motorină şi benzină în Uniunea Europeană.

Calculul de impact, bazat pe preţurile afişate oficial în statisticile Comisiei Europene, arată că acum România este pe ultimul loc la preţul benzinei, cu 1,23 euro/litru, iar după 1 aprilie va ajunge pe locul 21 (din 28), cu 1,322 euro/litru. În cazul motorinei, impactul va fi mult mai dur: dacă acum ne situăm pe locul 23, cu 1,300 euro/litru, după 1 aprilie vom urca pe locul 9 în UE, cu 1,388 euro/litru.

Practic, scumpirea de 7 eurocenţi pe litrul de carburant va însemna că, la un plin de 50 de litri, se va plăti în plus aproximativ 5 euro la suma finală.


Jumătate din bani se duc la stat

Mai bine de jumătate din banii cheltuiţi de şoferi pentru carburant se duc la stat. Depăşim ţara vecină, Bulgaria, unde nivelul taxării ajunge la 43% din preţul combustibilului. Concret, în România, accizele reprezintă 29% din preţ, iar TVA încă 24%.

România, în top zece cele mai corupte ţări europene. Guvernul şi Parlamentul sunt principalii vinovaţi

„60% din prețul motorinei se duce fără niciun fel de problemă la stat: pe TVA, pe acciză, pe taxa de drum și așa mai departe. Nu numai costul motorinei este o problemă, ci și timpul de deplasare, timpul și consumul. La modul în care ne deplasăm pe străzile din România, noi suntem necompetitivi”, spune Dragoş Anastasiu, preşedintele unei companii de transport.

La nivelul Europei, cele mai mare preţuri ale motorinei sunt în Marea Britanie – 1,66 de euro pe litru, în Italia – 1,62 de euro şi în Suedia – 1,6 euro. Litrul de motorină este cel mai ieftin în Luxemburg unde costă doar 1,2 euro, urmat de Polonia cu 1,26 de euro şi Croaţia cu 1,27 de euro.

Şoferii vor alimenta de la vecini

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită renunţarea la acciza suplimentară pe carburanţi, motivând că statul va avea mai mult de pierdut decât de câştigat de pe urma acesteia. „Sperăm că cifrele referitoare la impactul accizei suplimentare vor pune un serios semn de întrebare autorităţilor pentru a le convinge să nu introducă această măsură, iar renunţarea la accizarea suplimentară a motorinei ar constitui, într-adevăr, un semn de preocupare pentru viitorul României“, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Plătiţi cu salarii de mizerie, românii sunt săracii Europei

Altfel, şoferii profesionişti vor alimenta din străinătate, lăsând statul doar să viseze la încasări mai mari din această acciză. Faptul că în România motorina va fi mai scumpă îi va determina pe şoferi să alimenteze din ţări vecine, în special Ungaria şi Bulgaria, unde preţul carburanţilor nu se scumpeşte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Record absolut: 1,4 miliarde de minute pe Skype, apeluri din Italia către România

Mafia moldovenească în Italia, 35 de mandate de arestare