in

Indienii iau cu asalt România, ambasadorul român din India: «Nu am mai văzut așa ceva până acum»

Autoritățile române au acordat, lunar, peste 1.000 de permise de muncă cetățenilor indieni în ultimele luni, a declarat ambasadorul României în India, Radu Octavian Dobre, care s-a arătat surprins de “explozia” recentă de cereri din partea lucrătorilor indieni, transmite Profit.ro.

Majoritatea indienilor vin în România să lucreze în IT și construcții, a precizat Dobre, aflat într-o vizită la Chennai, în statul indian Tamil Nadu. “Aș estima la peste 15.000 numărul lucrătorilor indieni din România și tendința [de creștere] va continua. Nu am mai văzut ceva asemănător până acum!”, a spus ambasadorul român, citat de Hindu BusinessLine.

Recent, Ministerul pentru diaspora şi dezvoltarea resurselor umane din Pakistan a anunțat că va trimite în România 500.000 de lucrători până în 2020.

Decizia a fost luată după oferta prezentată de ambasadorul român în Pakistan, Niculaie Goia, care a arătat că, în contextul dezvoltării recente a ţării şi al emigraţiei forţei de muncă româneşti către alte ţări europene, România ar putea avea nevoie de aproximativ un milion de angajaţi din alte ţări.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Fost atașat de Afaceri Interne la Ambasada de la Roma, arestat pentru trafic de droguri în România, organiza „reuniuni” de consum de halucinogene

Ce mai face Guvernul Conte cu banii italienilor: alocă 900 milioane euro pentru a salva banca Popolare di Bari